Australian Open: trei românce pe tabloul principal și o speranță în calificări

Australian Open: trei românce pe tabloul principal și o speranță în calificări

România va fi reprezentată de patru jucătoare la Australian Open 2026, competiție care se va desfășura în perioada 12 ianuarie - 1 februarie.

Jaqueline Cristian  Foto/Hepta

Jaqueline Cristian Foto/Hepta

Pe tabloul principal vor intra direct Jaqueline Cristian , Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, toate trei aflate în top 100 WTA, în timp ce Miriam Bulgaru va încerca să se califice prin preliminarii.

La Melbpurse, româncele au înregistrat următoarele rezultate, până în preznet: Jaqueline Cristian are ca cel mai bun rezultat, ajungând până în turul al treilea (2025), Sorana Cîrstea a ajuns în optimi în 2017 și 2022 , iar Gabriela Ruse a trecut până în turul al doilea în 2022 și 2025.

De partea cealaltă, Miriam Bulgaru, din Alba Iulia, va disputa calificările pentru a treia oară în carieră la Australian Open. În 2024 a fost eliminată încă din prima rundă, iar anul trecut a trecut de Giorgia Pedone înainte de a pierde în fața Juliei Riera. În total, românca a evoluat în calificări la nouă turnee de Grand Slam și speră ca de această dată să ajungă pe tabloul principal.

Lista publicată de organizatori include în calificări și alte nume importante, precum Katie Boulter, Lucia Bronzetti, Aliaksandra Sasnovich, Taylor Townsend, Elina Avanesyan și Sloane Stephens. România va fi astfel prezentă în competiția feminină, în timp ce la masculin nu avem reprezentanți înscriși pe tabloul principal.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

2 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

3 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

4 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”

5 VIDEO Prefectul și subprefectul de Olt au fost plasați sub control judiciar