Austria: Noul cabinet interimar al cancelarului Kurz va fi învestit miercuri, fără miniştrii din Partidul Libertăţii

Austria: Noul cabinet interimar al cancelarului Kurz va fi învestit miercuri, fără miniştrii din Partidul Libertăţii

Noul guvern interimar austriac va depune jurământul miercuri în faţa preşedintelui Alexander Van der Bellen, la o zi după demisia în bloc a miniştrilor Partidului Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta) în urma scandalului 'Ibiza-gate', transmite dpa.

Noul cabinet va fi condus de cancelarul conservator Sebastian Kurz şi ar urma să-şi exercite mandatul până la alegerile anticipate, ce vor avea loc probabil în septembrie.

Miniştrii din Partidul Poporului (OeVP) al lui Kurz şi independenta Karin Kneissel, şefa diplomaţiei, îşi păstrează portofoliile, restul miniştrilor provenind din rândul experţilor şi funcţionarilor publici de rang înalt, a comunicat biroul cancelarului.

Eckart Ratz, fost preşedinte al Curţii supreme, va fi învestit ministru al justiţiei, Valerie Hackl, şefa agenţiei de control al traficului aerian, va fi ministru al transporturilor, iar Johann Luif, adjunctului şefului de Stat Major, va deveni ministru al apărării. Noul ministru al afacerilor sociale va fi Walter Poeltner.

Noul cabinet se va confrunta însă cu un vot de neîncredere luni, în urma moţiunii depuse de Jetzt (Acum), un mic partid de stânga.

Social-democraţii (SPOe) şi foştii parteneri de coaliţie ai lui Kurz, Partidul Libertăţii, nu au exclus să voteze moţiunea de demitere a cancelarului.

Criza politică actuală a fost declanşată de publicarea în presa germană a unei înregistrări video compromiţătoare pentru liderul FPOe, vicecancelarul Heinz-Christian Strache, filmat în 2017 cu camera ascunsă în timp ce promitea contracte publice în schimbul sprijinului electoral pe care i l-ar fi acordat o pretinsă nepoată a unui oligarh rus.

Scandalul, care bulversează scena politică din Austria cu câteva zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, a provocat demisia lui Strache din toate funcţiile, iar ulterior plecarea tuturor celorlalţi miniştri ai FPOe din guvern. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu