Austria sporește măsurile de protecție la granițe în urma intensificării valului migrator

Austria a anunțat miercuri sporirea măsurilor de protecție la frontiere împotriva migrației ilegale, după ce în ultima vreme s-a constatat o creștere a numărului migranților care trec granița și folosirea tot mai frecventă de către aceștia a rutelor alternative, transmite agenția EFE.

În ultimele zile au fost arestate ''grupuri majore de imigranți ilegali'', se arată într-un comunicat difuzat de Ministerul austriac de Interne, care nu precizează cifre. Este semnalată de asemenea tendința migranților de a folosi rute alternative celor deja cunoscute pentru a ajunge în vestul Europei.

Prin urmare, ministrul austriac de interne Wolfgang Sobotka a dispus ''controale selective pe scară extinsă'' și pe o perioadă nedeterminată la frontierele cu Ungaria, Slovenia, Slovacia și Italia, precum și în trenurile de marfă care traversează teritoriul austriac, în special a celor care vin dinspre Italia și se îndreaptă către Germania. Aceste operațiuni vor fi efectuate de poliție și de armată.

''Pentru a avea o imagine mai bună asupra noii situații și pentru a frâna intrările ilegale, vom apela la o abordare mai directă și la un control pe scară extinsă pe o perioadă nedeterminată'', a indicat ministrul Wolfgang Sobotka.

Luna trecută, ministrul austriac al apărării Hans Peter Doskozil a vorbit despre posibilitatea trimiterii armatei la frontiera cu Italia pentru a opri migranții, declarație care a provocat atunci proteste din parte guvernului de la Roma.

Potrivit Agenției ONU pentru Refugiați, peste 180.000 de migranți au debarcat în Italia în anul 2016, după ce au traversat Libia și Marea Mediterană, numărul lor pentru anul în curs fiind de 96.438 conform datelor actualizate pe 6 august.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker