Auto - F1: Hamilton, penalizat cinci locuri pe grila de start în MP al Braziliei

Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) va fi penalizat cinci locuri duminică pe grila de start în Marele Premiu al Braziliei de Formula 1, din cauza schimbării motorului peste cota autorizată pe sezon, a anunţat vineri echipa sa, transmite AFP.

Această penalitate nu se va aplica în startul cursei de sprint de sâmbătă de pe circuitul Interlagos din Sao Paulo.

MP al Braziliei este al treilea şi ultimul din acest sezon (după al Marii Britanii în iulie şi Italia în septembrie) care propune un nou format, cu o cursă sprint de calificare, sâmbăta, ale cărei rezultate determină grila de start de duminică.

Calificările clasice au loc vineri şi stabilesc grila de start a acestei curse de sprint.

În clasamentul piloţilor, Hamilton, campionul en titre, este la 19 puncte de lider, olandezul Max Verstappen (Red Bull), când au rămas patru Mari Premii, incluzându-l şi pe cel al Braziliei. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker