Auto - F1: Lewis Hamilton își prelungește contractul cu echipa Mercedes

Pilotul britanic Lewis Hamilton, campionul mondial en titre din Formula 1, urmează să semneze un nou contract cu echipa germană Mercedes, care i-ar putea aduce peste 40 milioane dolari pe sezon, anunță presa engleză, citată de agenția Reuters.

"Ar trebui să se facă săptămâna aceasta. Nu există niciun motiv pentru care să nu se poată încheia", a declarat Hamilton, clasat pe locul 2 în Marele Premiu al Malaeziei, desfășurat duminică la Sepang și încheiat cu victoria germanului Sebastian Vettel (Ferrari).

"Sincer, este finalizat în proporție de 99 la sută și nu a mai rămas nimic de negociat, ci doar chestiuni legale", a adăugat campionul britanic.

BBC a anunțat marți că Lewis Hamilton, care a purtat propriile negocieri cu Mercedes, va primi un salariu de bază aproximativ egal cu cel din primul său contract cu echipa germană, semnat în 2013. Însă, alte surse indică faptul că noul acord îi aduce venituri mai mari pilotului englez, pentru a reflecta succesul și statutul său. Grație bonusurilor prevăzute, în funcție de numărul curselor câștigate și reușita în tentativa de păstrare a titlului mondial, BBC estimează că Hamilton ar putea încasa peste 40 milioane dolari pe sezon.

Lewis Hamilton, care a cucerit primul său titlu mondial cu echipa McLaren, în 2008, este unul dintre cei mai bine plătiți trei piloți din "Marele Circ", alături de germanul Sebastian Vettel (Ferrari) și de spaniolul Fernando Alonso (McLaren), care câștigă cel puțin la fel de bine cât actualul campion mondial. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

2 Țara în care am ajuns să trăim...

3 VIDEO Așa o fi? / Imagini din sursă oficială cu un OZN?

4 Ce se ascunde sub șantierul Autostrăzii Vestului. Descoperirea impresionantă la săparea primului tunel de la Holdea

5 Zegrean, despre intrarea în concediu paternal a unui judecător al CCR: „Foarte interesant. Aproape sigur vom vedea altă amânare”