Auto - F1: MP al Bahrainului - Grosjean recunoaşte că dispozitivul Halo i-a salvat viaţa

Pilotul francez Sebastien Grosjean (Haas), victima unui grav accident produs duminică în timpul Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrainului, a anunţat că se simte "aproape bine" şi recunoaşte că dispozitivul Halo instalat pe monopostul său i-a salvat viaţa, informează AFP.

"Salutare tuturor. Vreau doar să vă spun că mă simt bine. Aproape bine", a spus Grosjean, zâmbind, cu ambele mâini bandajate, într-o înregistrate video de pe patul spitalului din Manama în care a fost internat.

"Vă mulţumesc pentru mesaje. Nu am fost în favoarea Halo în urmă cu câţiva ani. Însă, fără acesta nu vă mai puteam vorbi în acest moment", a adăugat francezul, în vârstă de 34 ani, referindu-se la dispozitivul destinat să protejeze capul piloţilor, instalat pe bolizii de Formula 1 în 2018 şi care fost iniţial puternic contestat de unii dintre piloţi.

În urma unui acroşaj produs după startul cursei, monopostul pilotat de Grosjean s-a izbit puternic de barierele de protecţie, la o viteză de 220 km/h, iar apoi s-a rupt în două şi a luat foc, la ieşirea din virajul al treilea. Pilotul francez a reuşit să iasă sigur dintre resturile bolidului, după aproape două minute, fără leziune majore, doar cu arsuri la nivelul mâinilor.

"Sincer, faptul că a supravieţuit este un miracol", a declarat danezul Kevin Magnussen, colegul lui Grosjean de la echipa Haas.

Australianul Daniel Ricciardo (Renault) a comentat la rândul său accidentul lui Grosjean, declarându-se "dezgustat şi dezamăgit" de faptul că imaginile accidentului au fost difuzate şi reluate de mai multe ori, fără a se ţine cont de sentimentele şi emoţiile familiei pilotului francez şi ale celorlalţi concurenţi.

Cursa din Bahrain a fost întreruptă o oră şi jumătate în urma accidentului lui Romain Grosjean, fiind câştigată de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), aflat la cea de-a 11-a victorie de la debutul acestui sezon şi a 95-a din cariera sa.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 S-a întors cheița la PSD? / „Nu ne-am propus noi să-l schimbăm pe Bolojan”

2 Uite o informație interesantă...

3 Primar PSD prins de polițisti că fura curent reținut pentru 24 de ore

4 Cutremur la Pentagon în plin război cu Iranul: șeful Armatei SUA, forțat de Pete Hegseth să se retragă imediat din funcție

5 VIDEO „Perfect. Pe când și prăjitoarele de pâine?” / Pete Hegseth: „Soldații își vor putea aduce armele personale în cazărmi”. Val de ironii din partea …