Autoturismele Trabant s-au numărat printre puținele mașini de import care au intrat pe piața românească în deceniile de comunism. Deși românii așteptau chiar și câțiva ani pentru a intra în posesia lor, aceste mașini au fost frecvent subiecte de bancuri în fostul bloc comunist din Europa de Est.

Ironizate în trecut pentru defectele lor, dar achiziționate cu mari greutăți în deceniile de comunism, automobile ca Trabant, Oltcit, Dacia 1100, ARO și IMS, au devenit astăzi mărci de epocă, trezind nostalgii în rândul multor români.

Tot mai rare în România, fostele mașini ale perioadei comuniste au ajuns, odată cu trecerea timpului, fie piese de colecție încă funcționale, cu care proprietarii se mândresc la expoziții și întâlniri ale pasionaților de autoturisme „retro”, fie abandonate în rugină pe marginea drumurilor sau expuse în locuri publice, pentru a da acestora un aer aparte.

Poveștile multor mașini vechi de peste jumătate de secol, altădată prezențe obișnuite pe șoselele mai puțin aglomerate în trecut ale României, continuă să adune controverse. Una dintre cele mai populare mărci din deceniile de comunism a fost Trabant.

Trabantul, mașina așteptată cu anii de români

Primele automobile Trabant au fost fabricate la sfârșitul anilor ’50 în uzinele orașului Zwickau din fosta Republică Democrată Germană, iar până în 1990, când producția Trabant a fost oprită, au fost realizate peste 3,6 milioane de astfel de autoturisme. La începutul anilor ’60, mașinile au intrat și pe piața românească, în urma schimburilor comerciale dintre fostele țări socialiste.

Atunci însă, puțini români erau suficient de norocoși pentru a intra în posesia lor, pentru că, alături de automobile ca Wartburg, Skoda Octavia și Moskvici, vechile Trabanturi puteau fi mai degrabă câștigate la concursuri de tip Loto sau Pronosport decât achiziționate de la producători. Românii care se înscriau pe listele de achiziții ale mașinilor de import așteptau adesea mai mult de un an pentru a intra în posesia lor.

„Cei înscrişi la Moskvici şi Skoda până la 31 iulie 1968 şi cei înscrişi la Trabant 601 până la nr. 100 din lista lunii noiembrie 1967, vor primi în acest an, 1969, autoturisme din tipul la care s-au înscris”, informa presa la mijlocul anului 1969.

În anii ’70, autoturismele Dacia 1100 și Dacia 1300 acopereau cea mai mare parte din cererea de mașini de pe piața românească, fără a avea o concurență reală din import.

Câteva mii de mașini ajungeau anual și în România, nu doar datorită cererii întemeiate a românilor, dar și din dorința regimului comunist de a arăta că există o piață auto diversificată în țară.

„Pentru 1979, s-au contractat, din import, autoturisme tip Lada, Moskvici, Skoda și Trabant. Anume: 3.000 de autoturisme Lada 1200, 2.000 de autoturisme Lada 1500 și 1.000 de autoturisme Moskvici 1500, 5.000 de autoturisme tip Skoda 1200 și 1.500 de autoturisme Trabant”, informa presa anului 1979. Livrările de autoturisme din import continuă până la finele anului, potrivit cantităților contractate, în ordinea strictă a înscrierilor efectuate la I.D.M.S. Întrucât numărul solicitărilor depășește posibilitățile de livrare, în prezent înscrierile au fost sistate”, informa, în 1979, Octavian Olteanu, director adjunct al Întreprinderii de Difuzare a Materialelor Sportive din Ministerul Comerțului Interior, citat în presa vremii.

Mașina cu caroseria din plastic

Inițial, automobilele Trabant au fost privite ca inovații în industria auto, datorită materialelor folosite și a economiilor promovate de regimurile totalitare.

„Pe porțile întreprinderii „Sachsenring” din Zwickau ies zilnic zeci de automobile de mic litraj, a căror caroserie este din masă plastică. Constructorii de automobile din Zwickau au denumit autoturismul lor Trabant, ceea ce în limba germană înseamnă „satelit”. Trabant are o particularitate care îl face să se deosebească de toate celelalte autoturisme din lume: la Zwickau, la fiecare mașină se economisesc 6,4 mp de tablă de oțel, ceea ce este echivalent cu 160 kg de oțel. Acoperișul, ușile, aripile din față și din spate, capota și acoperișul bagajerului sunt executate din masă plastică, la care se folosește ca materie primă deșeurile de bumbac ce se găsesc din belșug la orice întreprindere textilă”, informa presa comunistă din România anului 1959.

Constructorii erau lăudați atunci pentru că au reușit să își îndeplinească sarcina de a găsi un înlocuitor tablei de oțel, folosită la construcția caroseriilor. Cea din masă plastică era considerată superioară și mai ușor de realizat.

„Constructorii de automobile din Zwickau consideră însă că rezultatele obținute până în prezent reprezintă doar începutul. Ei își propun să înlocuiască fibrele de bumbac natural cu fibre sintetice, să reducă grosimea pereților, să elaboreze construcții la care să se poată reduce grosimea nervurilor de rigiditate prin mărirea solicitării pe piesele de masă plastică, să caute noi metode de îmbinare a maselor plastice cu metalul”, informa ziarul „Înainte” din 1959.

Motorul cu doi cilindri, în doi timpi, al automobilului „Trabant” de 18 c.p., consuma 6 litri la 100 de kilometri și, împreună cu ambreiajul și cu cutia de viteze, cântărea numai 96 kg.

„Datorită punții motoare din față nu mai sunt necesare arborele cardanic și puntea din spate. Renunțarea la sistemul de răcire cu apă permite realizarea de economii de metale neferoase folosite la radiator”, informa presa vremii.

Bancuri despre Trabant

Până în 1993, au fost fabricate patru modele ale acestei mărci: Trabant 500, Trabant 600, Trabant 601 și Trabant 1.1.

Primul model, 500, era o mașină relativ modernă la momentul lansării, dar, în ciuda îmbunătățirilor aduse cu timpul, faptul că designul din anii ’50 a rămas în mare parte neschimbat până la introducerea ultimului model a făcut ca Trabantul să devină un simbol al stagnării economiei fostei Germanii de Est și, în general, al țărilor comuniste.

Mașinile Trabant au devenit populare nu numai datorită prețului lor, mult mai redus decât cel al unei Dacia, dar și a numeroaselor bancuri care circulau pe seama lor. Iată câteva dintre acestea.

„Care e cea mai bună caracteristică a unui Trabant? – Are o sobă în spate ca să-ți țină mâinile calde când îl împingi”.

„Un bărbat care conducea un Trabant își strică brusc ștergătorul de parbriz. Intră într-o stație de service și strigă la un mecanic:

– Ștergătoare pentru un Trabi?

Mecanicul se gândește câteva secunde și răspunde:

– Da, pare un schimb corect”.

„A fost lansat un nou model de Trabant cu două țevi de eșapament – ca să-l poți folosi pe post de roabă”.

„Cum dublezi valoarea unui Trabant? – Îl umpli cu benzină”.

„Patru bărbați au fost văzuți cărând un Trabant. Cineva îi întreabă:

– Este stricat?

Ei răspund:

– Nu, nu are nimic, doar că ne grăbim”.

„Cum prinzi un Trabant? – Pui o bucată de gumă de mestecat pe șosea”.