Autorităţile chineze au interzis ca mai mulţi ursuleţi panda să prezică rezultatele de la Cupa Mondială

Autorităţile chineze au interzis ca mai mulţi ursuleţi panda să prezică rezultatele de la Cupa Mondială din Brazilia, au anunţat îngrijitorii animalelor.

Ursuleţii panda erau consideraţi de presa chineză succesori ai celebrei caracatiţe Paul în ceea ce priveşte predicţiile. Aceste animale, cu vârste de 1 până la 2 ani, ar fi urmat să facă predicţii alegând mâncare din mai multe coşuri şi căţărându-se în copaci.

Însă reprezentanţii centrului de creştere a urşilor panda din provincia Sichuan au declarat că ursuleţii nu vor avea şansa de a prezice rezultatele meciurilor. "Autorităţile împiedică predicţiile", a declarat purtătorul de cuvânt al centrului, fără a oferi detalii.

Agenţia Xinhua notase, înainte de dictarea interdicţiei, că ursuleţii panda vor alege mâncare din trei coşuri de bambus reprezentând victoria, înfrângerea şi remiza, în faza grupelor. La fazele următoare, ursuleţii ar fi ales echipele câştigătoare căţărându-se în copacii marcaţi cu steagurile naţiunilor aflate în competiţie.

Chinezii sperau că că ursuleţii panda vor deveni la fel de celebri precum caracatiţa Paul, care a prezis corect rezultatele a opt meciuri de la Cupa Mondială din 2010. Caracatiţa Paul a murit în octombrie 2010.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR