Autostrada care leagă Ungaria de România va fi finalizată în 2026 VIDEO

O autostradă va lega Nyíregyháza, din estul Ungariei, de Satu Mare până la sfârșitul anului 2026, a anunțat János Lázár, ministrul Construcțiilor și Transporturilor, într-o conferință de presă privind autostrada M49 aflată în construcție, scrie hungarytoday.

Autostrada FOTO hungarytoday

Autostrada FOTO hungarytoday

János Lázár a precizat că, în zona Nyírmeggyes, Duna Aszfalt a început construcția primei secțiuni, de 28 de kilometri, a autostrăzii, care va fi construită în două etape, între autostrada M3 și granița româno-maghiară, cu o investiție de aproximativ 175 de miliarde de forinți (460,4 milioane de euro).

În continuare, a doua secțiune de autostradă, de 17,5 kilometri, va fi construită până la granița româno-maghiară, cu o investiție de 150-160 de miliarde HUF (394,7-421 de milioane EURO).

Ungaria a extins 900 de kilometri de rețea de autostrăzi începând din 2010, cu un cost de aproximativ 3.200 de miliarde de forinți (8,4 miliarde de euro).

Ulterior, continuarea acestor proiecte a trebuit să fie oprită aproape fără excepție, iar fondurile de stat au trebuit realocate pentru "obiective strategice".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci