Autostrada Ploieşti - Buzău: Contractul pentru construcţia lotului 2, Mizil – Pietroasele, semnat. Proiectul prevede şi construcţia a 20 poduri

Autostrada Ploieşti - Buzău: Contractul pentru construcţia lotului 2, Mizil – Pietroasele, semnat. Proiectul prevede şi construcţia a 20 poduri

„Este un pas mare pentru construcţia primei autostrăzi care leagă Moldova de Muntenia.”, au transmis reprezentanţii CNAIR pe Facebook.

Potrivit acestora, constructor este Asocierea SC CONI SRL (lider de asociere) – TRACE GROUP HOLD PLC, iar valoarea acestui contract este de 1,249 miliarde lei fără TVA.

Durata de execuţie a contractului este de 20 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani. Conform datelor CNAIR, proiectul prevede construcţia a 20 poduri.

La începutul lunii mai, Asociaţia Pro Infrastructură anunţa că CNSC (Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor) a respins contestaţia grupului Strabag pe lotul 2 al Autostrăzii A7 Ploieşti-Buzău.

„Autostrada A7, Mizil-Pietroasele se semnează. CNSC a respins contestaţia Strabag pe lotul 2 al Autostrăzii A7 Ploieşti-Buzău, iar CNAIR este obligată să semneze contractul cu asocierea româno-bulgară Coni-Trace, conform art. 9 alin. 4) din Legea 101/2016. Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti (CAB).”, au transmis în mai reprezentanţii API pe Facebook.

„Pe lotul 3, Pietroasele-Buzău, s-au depus trei contestaţii la CNSC după desemnarea câştigătorului (Drum Asfalt-Trameco), din care două au fost admise parţial şi cealaltă respinsă, şi avem confirmarea că toate cele trei asocieri care au rămas în luptă merg la CAB pentru deznodământ.

Pe lotul 1, Ploieşti-Mizil, câştigătorul iniţial (Bog'Art-Tancrad-Cosedil) nu a reuşit să vină cu documentele de calificare actualizate, aşa că a fost descalificat şi s-a desemnat un nou câştigător: Impresa Pizzarotti. Care, evident, a fost contestat de către NUROL. În plus, aşteptăm zilele acestea să vedem dacă se confirmă încă o contestaţie pe acest sector.”, mai preciza Asociaţia.

Reprezentanţii CNAIR au anunţat, în data de 15 martie, câstigătorul contractului pentru construcţia lotului 2 al autostrăzii Ploieşti – Buzău.

„Marţi, 15.03.2022, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „EXECUŢIE LUCRĂRI AUTOSTRADA PLOIEŞTI – BUZĂU, LOT 2, Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350”. Ofertantul desemnat câştigător este Asocierea SC CONI SRL (lider de asociere) – TRACE GROUP HOLD PLC, cu preţul de 1.249.992.665 Lei fără TVA.”, transmitea sursa citată.

„Lungimea acestui tronson este de 28,35 km, şi include construcţia a 20 poduri. Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii si respectiv după soluţionarea contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.”, mai preciza CNAIR.

Autostrada Ploieşti-Buzău, cu o lungime de 63,25 de km, este primul tronson al A7.

În data de 18 aprilie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţa că şi primul lot din A7 (Tronsonul Ploieşti-Buzău) are câştigător desemnat, contractul având o valoare de 1,468 miliarde de lei (fără TVA).

„Trei loturi din A7 (Tronsonul Ploieşti-Buzău) au în acest moment câştigători desemnaţi! CNAIR a comunicat astăzi rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru construcţia Lotului 1 (Dumbrava-Mizil), în lungime de 21 de km.”, a scris pe Facebook, Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, asocierea de constructori români şi italieni are la dispoziţie 20 de luni pentru a finaliza lucrările. Acestea includ construcţia a 14 poduri şi a unui pasaj în lungime de 550 m (peste DJ 101F şi CF 804).

Contractul are o valoare de 1,468 miliarde de lei (fără TVA) şi este finanţat prin PNRR.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /