Autostrăzi pentru tancuri în România, cu banii Armatei. Traseele stabilite de NATO

Autostrăzi pentru tancuri în România, cu banii Armatei. Traseele stabilite de NATO

România va construi autostrăzi cu fonduri alocate Apărării, aliniindu-se planului NATO de a crea coridoare rapide pentru mobilizarea blindatelor în caz de război . Noile trasee, stabilite de alianță, traversează țara de la vest la est și de la nord la sud.

România va trebui să construiască autostrăzi strategice, în caz de război. FOTO: arhivă

România va trebui să construiască autostrăzi strategice, în caz de război. FOTO: arhivă

România intră în planul NATO care prevede construirea de autostrăzi cu bani de la Apărare, pentru a asigura mobilizarea rapidă a tancurilor și blindatelor în cazul unui conflict. Alianța vrea ca toate statele membre să fie conectate prin șosele de mare viteză, care să permită deplasarea rapidă a tehnicii militare, potrivit Digi24 .

Potrivit acestor planuri, bugetul Ministerului Apărării ar urma să ajungă la 5% din PIB în următorul deceniu, adică aproximativ 20 de miliarde de euro. Din această sumă, 3,5% va fi folosit pentru salarii și achiziții de echipamente, iar restul de 1,5% ar urma să fie direcționat către infrastructura militară, inclusiv construcția de autostrăzi strategice.

Coridoarele stabilite de NATO care traversează România

În acest context, NATO a stabilit trei trasee strategice care trec prin România:

* Coridorul Vest-Est, care intră pe la Arad și continuă spre Constanța prin Deva, Sibiu, Brașov, Ploiești și București.

* Coridorul Baltică – Mediterană, care începe în Lituania, trece prin Polonia și Slovacia și intră în România prin județul Bihor.

* Coridorul Sud, cu traseul Timișoara – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Calafat.

Un coridor va lega vestul de estul Europei, pornind din Germania și trecând prin Slovacia și Ungaria, cu intrare în România la Arad. De aici, traseul se bifurcă: o direcție duce spre Constanța, prin Deva, Sibiu, Brașov și București, iar cealaltă spre sud, pe ruta Timișoara – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Calafat.

Totuși, tronsonul Sibiu – Brașov rămâne un punct critic, acesta urmând a fi construit posibil cu fonduri militare.

De asemenea, din Timișoara nu există niciun kilometru de autostradă spre sudul țării, ceea ce îngreunează implementarea rapidă a proiectului.

Un alt traseu de importanță strategică pentru NATO este coridorul care leagă Marea Baltică de Marea Mediterană, care traversează România prin județul Bihor. Însă, între Oradea și Arad lipsesc segmente de autostradă esențiale , iar conectarea Banatului de Calafat prin sud depinde de viitoarele lucrări de infrastructură.

Implementarea acestor proiecte depinde de două condiții majore: Guvernul trebuie să își respecte angajamentul de creștere a bugetului Apărării, iar traseele vizate trebuie declarate drumuri de importanță militară printr-o decizie a CSAT, pentru a putea fi construite cu fonduri specifice destinate infrastructurii militare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

4 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

5 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”