Avertismentul lui Băsescu: România riscă să vândă Porțile de Fier, Portul Constanța și Aeroportul Otopeni pentru plata dobânzilor

Avertismentul lui Băsescu: România riscă să vândă Porțile de Fier, Portul Constanța și Aeroportul Otopeni pentru plata dobânzilor

Fostul președinte Traian Băsescu a avertizat că România riscă să vândă Portul Constanța, Portul Midia și Aeroportul Otopeni pentru a plăti dobânzile la împrumuturi, dacă nu se iau măsuri rapide de reducere a cheltuielilor, transmite Mediafax.

Băsescu l-a criticat pe Sorin Grindeanu pentru că „nu înțelege că țara este într-un moment de mare dificultate” și crede că obligația lui este „să servească doar PSD-ul și clientela PSD”.

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat la Digi 24 că guvernul are viață lungă, dar problema este ce face în această perioadă. El a avertizat că România se confruntă cu o criză gravă din cauza dobânzilor extrem de ridicate la împrumuturi.

Băsescu a declarat că marea problemă nu este premierul Ilie Bolojan, ci Sorin Grindeanu. „Grindeanu nici nu înțelege că țara este într-un moment de mare dificultate, dificultate care se vede dacă reușești să privești peste 2-3 ani din cauza nivelului extrem de ridicat al dobânzilor pe care le plătim”, a spus fostul președinte.

El a criticat dur liderul PSD: „Grindeanu nu e capabil să vadă și el e disperat să-își mențină funcția de președinte, care nu știu la ce îi folosește, dacă nu poate servi și țara din funcția asta”. Băsescu a adăugat că Grindeanu „crede că obligația lui e să servească doar PSD-ul și clientela PSD. Are obligația să servească și țara asta”.

Fostul președinte a lansat un avertisment dur. „Poporul trebuie să știe că dacă anul acesta nu se iau măsuri solide de reducere a cheltuielilor, peste 2-3 ani o să începem să vindem Porțile de Fier, Portul Constanța, Portul Midia, Aeroportul Otopeni”, a declarat el.

Întrebat pentru ce ar trebui să vindem aceste active, Băsescu a răspuns: „Ca să plătim datoriile. Și nu atât datoriile cât ca să plătim dobânzile la împrumuturi care sunt foarte scumpe”

Băsescu a criticat politica de împrumuturi din timpul guvernării lui Marcel Ciolacu. „S-au luat împrumuturile în timpul Ciolacu cu 6,5-7% dobândă. Păi când iei atâtea miliarde cu 6-7% dobândă, n-ai decât o soartă a prăbușirii la un moment dat”, a spus el.

Referitor la structura coaliției de guvernare, Băsescu a declarat că ar trebui făcut un lucru extrem de important: „Desființarea acestei structuri care nu este constituțională și care se substitui executivului, coaliția”.

Fostul președinte a explicat că nu există niciun articol în Constituția României care să vorbească despre instituția coaliției. „Ei au reprezentare în guvern, au câte un vicepremier în fiecare partid politic din alianță, deci ăștia sunt oamenii care gestionează și partea politică acolo în guvern. Dar nu se poate să substitui autoritatea guvernului cu o structură care nu există”, a spus el.

Băsescu a acuzat că liderii coaliției țin blocate măsurile rapide care ar trebui luate de guvern. „Ei țin blocat măsurile rapide care ar trebui luate de către guvern cu gândul tot timpul la ce spun primarii, ce spun consilierii, ce spun poporul”, a declarat el.

Fostul președinte a sugerat că dacă Grindeanu nu este mulțumit cu ce face guvernul, „poate și alții sunt nemulțumiți. Punem moțiune de cenzură. Dar nu te substitui guvernului”.

Întrebat dacă președintele Nicușor Dan încearcă să se apropie de electoratul AUR prin declarațiile sale, Băsescu a răspuns că „în calitate de președinte, este obligat să întindă mâna tuturor partidelor”.

El a adăugat: „Nu toți reușim să o facem. Eu, spre exemplu, n-am reușit. Am încercat să întind mâna PSD-ului, n-am putut. Ne-am rupt mâinile unul la altul, repede”.

Fostul președinte a explicat că Dan „probabil, e mai conciliant și, de ce nu, mai înțelept. Încearcă să-și apropie toate partidele”. Băsescu a adăugat că dacă ar fi reușit să aibă o politică în care să-și țină toate partidele aproape, n-ar fi avut două suspendări.

Întrebat dacă președintele evită astfel o posibilă suspendare, Băsescu a răspuns: „Este posibil, dar nu cred că simpla declarație rezolvă problema”. El a precizat că Dan „probabil că va trebui să lucreze mai mult la relațiile pe care le are cu partidele, în mod deosebit cu partidele din opoziție, pe care noi le etichetăm extremiste”.


Citește și:

populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

3 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

4 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

5 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…