Avioane de vânătoare americane şi sud-coreene, demonstraţie de forţă pe fondul suspiciunilor unui test nuclear al Coreei de Nord

Patru avioane de vânătoare americane F-16 şi 16 aeronave sud-coreene, inclusiv de tip F-35, au survolat zone maritime din largul coastelor Coreei de Sud, pentru a demonstra că pot interveni rapid în Coreea de Nord.

De asemenea, Japonia şi Statele Unite au trimis şase avioane de vânătoare în spaţiul aerian dintre Peninsula Coreea şi Japonia.

În acest an, regimul Kim Jong-Un a efectuat o serie de teste balistice, iar oficialii de la Phenian au sugerat că ar putea urma un nou test nuclear, cel de-al şaptelea de până acum, arată Mediafax.

Astfel, reprezentantul special al Statelor Unite, Sung Kim, citat de agenţia Reuters, arată că un nou test nuclear poate avea loc „oricând“, iar Coreea de Nord nu manifestă niciun interes de a reveni la negocieri. Oficialul american a mai arătat că regimul de la Phenian a testat opt rachete balistice într-o singură zi, pe 5 iunie.

Sung Kim a transmis că Washingtonului este deschis de a purta negocieri cu Phenianul: „Coreea de Nord nu a dat niciun răspuns şi nu arată niciun semnal că ar fi interesată de interacţiuni diplomatice“.

Ca o reacţie la testele balistice efectuate de Coreea de Nord, Statele Unite şi Coreea de Sud au testat opt rachete în largul coastelor sud-coreene, ca reacţie la teste balistice ale Coreei de Nord.

Ripostă rapidă la un eventual test nord-corean

Wendy Sherman, subsecretar de stat american, se află la Seul, unde poartă discuţii cu oficiali din Coreea de Sud şi Japonia pe tema unei „riposte rapide" la un eventual test nuclear nord-coreean: „Orice test nuclear va reprezenta o încălcare totală a rezoluţiilor Consiliului de Securitate ONU. Va urma o ripostă rapidă şi în forţă la un astfel de test. Continuăm să îndemnăm Phenianul să înceteze activităţile destabilizatoare şi provocatoare şi să aleagă calea diplomaţiei", a declarat Wendy Sherman, potrivit agenţiei Associated Press, după întâlnirea cu Cho Hyun-Dong, adjunct al ministrului sud-coreean de Externe.

Vă recomandăm să citiţi şi

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Trei surori în vârstă de 12, 14 și 16 ani au sărit în gol de la etajul nouă după ce părinții le-au luat telefonul

3 Adio, leu? / Soluția neașteptată a unui economist de top pentru ca România să treacă la euro fără să mai aștepte după politicieni

4 De ce apare România pe harta ISW privind „faza zero” a operațiunilor Rusiei în Europa

5 Cum a fost păcălită afacerista din din Satu Mare să-i trimită 2,5 milioane de dolari lui Henry Eke, cunoscut în Nigeria sub porecla „Excess Money”