Avion american de realimentare prăbușit în Irak după o ciocnire în zbor cu un alt KC-135

Potrivit oficialilor americani, aeronava a fost implicată într-un incident aparent accidental cu un alt avion de același tip. Unul dintre aparate s-a prăbușit, în timp ce celălalt a reușit să aterizeze în siguranță. Operațiunile de salvare sunt în desfășurare, au precizat autoritățile militare, potrivit CNBC.

Un avion american de realimentare cu combustibil (Stratotanker) s-a prăbușit joi în vestul Irakului, a anunțat comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), precizând că pierderea acestui avion de tip KC-135 „nu a fost provocată de tiruri ostile sau amice”, scriu AFP și Reuters.

„Operațiunile de salvare sunt în derulare”, a adăugat CENTCOM într-un comunicat, în care a precizat că un alt avion implicat a reușit să aterizeze în deplină siguranță.

„Incidentul a avut loc într-un spațiu aerian prieten, în timpul operațiunii Epic Fury”, menționează comunicatul CENTCOM, folosind denumirea militară a operațiunii SUA împotriva Iranului.

Nu au fost oferite detalii cu privire la numărul de persoane aflate la bordul avionului, nici cu privire la starea lor actuală.

„Vor fi furnizate mai multe informații pe măsură ce situația evoluează”, a dat asigurări CENTCOM, care a solicitat „răbdare” până când „vor fi colectate și oferite clarificări familiilor militarilor” implicați.

Un oficial american, care a vorbit sub protecția anonimatului pentru Reuters, a spus că celălalt avion implicat în incident era tot un KC-135, iar aeronava prăbușită avea șase membri ai serviciului militar la bord.

Prăbușirea avionului KC-135 reprezintă a patra pierdere a unui avion american de la începutul războiului împotriva Iranului, după ce trei avioane de luptă F-15 au fost doborâte accidental de tiruri amice deasupra Kuweitului.

Având o lungime de 41,5 metri și o anvergură a aripilor de aproape 40 de metri, Boeing KC-135 Stratotanker este propulsat de patru motoare cu reacție și are o capacitate de încărcare de peste 38 de tone, în funcție de configurația lui.

KC-135, construit în anii 1950 și începutul anilor 1960, a servit drept coloană vertebrală a flotei militare americane de realimentare aeriană și este esențial pentru ca aeronavele de luptă să îndeplinească misiuni fără a fi nevoite să aterizeze.

Statele Unite au desfășurat un număr mare de avioane militare în Orientul Mijlociu pentru a participa la operațiunea „Epic Fury” împotriva Iranului, iar noul incident evidențiază riscul operațiunilor, chiar și în spațiul aerian al țărilor partenere.

După 28 februarie, de când au început atacurile comune SUA-Israel asupra Iranului, șapte soldați americani au fost uciși.

Statele Unite au efectuat atacuri asupra a peste 6.000 de ținte în Iran.

Reuters a scris marți că până la 150 de soldați americani au fost răniți în războiul SUA-Israel împotriva Iranului.

Informația prăbușirii acestui avion Stratotanker a venit în aceeași zi în care doi marinari americani au fost răniți după ce la bordul navei de război USS Gerald Ford, cel mai mare portavion militar american, a izbucnit un incendiu la bord, care nu a avut legătură cu luptele.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Da, este Trump la Moscova. Este de amintit ce-a făcut după ce s-a întors de acolo...

2 Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

3 O diplomată aflată la post în Emiratele Arabe Unite critică Parlamentul pentru că a permis SUA să folosească baza Kogălniceanu

4 Iranul dă șah economiei mondiale, dar americanii mai au o carte de jucat. Expert: „E o armă teribilă”

5 O femeie l-ar fi ruinat pe bogatul Ioan Niculae. Dezvăluirile unui fost apropiat din fotbal