Bacalaureatul se încheie vineri cu proba la alegere a profilului și specializării

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat se încheie vineri cu proba la alegere a profilului și specializării, candidații putând opta pentru una dintre disciplinele - Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și psihologie.

Pentru susținerea probelor scrise, în cele 473 de centre de examen organizate în acest sens, s-au înscris peste 137.300 de candidați din toate promoțiile.

Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16,00). În aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, între orele 16,00 — 20,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 16 iulie.

MENCS precizează că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/ comunicare.

De asemenea, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...