Bacău: Un bebeluş care a fost cu mama lui în regiunea Veneto, internat cu simptome respiratorii acute

Un bebeluş din Comăneşti a fost internat, joi, în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, cu simptome respiratorii acute, care i-au reapărut la câteva zile de la întoarcerea din regiunea Veneto - Italia.

Copilul şi mama lui erau monitorizaţi zilnic de medicii DSP Bacău, după ce sâmbătă s-au întors din Italia.

Bebeluşul a avut simptome respiratorii acute şi înainte de a pleca în Italia, dar după câteva zile de la întoarcerea acasă, acestea s-au agravat iar conducerea DSP Bacău a decis, pentru siguranţă, transportarea şi internarea acestuia la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

"Copilul în monitorizare zilnică întors din Italia, Regiunea Veneto, din zona cu transmitere comunitară extinsă, cu patologie respiratorie preexistentă, a fost preluat şi transportat într-o secţie de Boli Infecţioase pentru investigare, urmare a reapariţiei simptomatologiei respiratorii acute, ca o măsură de precauţie", a declarat directorul executiv al DSP Bacău, Alin George Năstasă.

Testele recoltate de la copil vor fi trimise la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi în vederea stabilirii diagnosticului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan