Băiatul lui Dragnea și-a luat Mercedes și Porsche, la pierderi de un milion de euro în afaceri

Băiatul lui Dragnea și-a luat Mercedes și Porsche, la pierderi de un milion de euro în afaceri

În timp ce își lichidează afacerile care merg în pierdere, Ștefan Valentin Dragnea a luat în leasing două mașini de lux și finanțează cu sute de mii de euro echipa Turris Turnu Măgurele, dezvăluie  Newsweek România .

Lui Valentin Dragnea îi merge bine deși tatăl său Liviu Dragnea a intrat la pușcărie. Potrivit documentelor pe care le publicăm, compania Nutrelo Grup, deținută de fiul lui Dragnea, a luat în leasing, pe data de 2 aprilie, un autoturism Porsche Cayman.

Porsche 718 Cayman S este un model sport desăvârșit. Motorul pe benzină turbo în patru cilindri, de 2.5 litri, dezvoltă 349 de cai putere la 6.500 rpm și un cuplu maxim de 420 Nm între 1.900 rpm și 4.500 rpm, specificații ce permit mașinii să ajungă la 100 km/h în 4,4 secunde și să atingă o viteză maximă de 285 km/h, în cazul versiunii cu transmisie automată cu dublu ambreiaj, PDK, cu 7 trepte. Versiunea ”S”, este una mai specială, împrumutând, de exemplu, sistemul de frânare de la supercar-ul actual 911 Carrera.

Prețul de bază pentru 718 Cayman S pornește de la 75.505,5 euro, inclusiv TVA, în România. Dar, bineînțeles, lista de dotări opționale este extrem de îmbietoare și de lungă. De exemplu, Dragnea Jr. a optat pentru jante de 20 inch de Carrera S, volan încălzit, pachet pentru fumători, sistem de direcție Power Steering Plus, sistem audio Bose Surround, pachet de ornamente din fibră de carbon pentru interior, și scaune sport electrice, cu 14 reglaje.

Prin urmare, cu opționale, prețul Porsche-ului 718 Cayman S a putut ajunge ușor spre 100.000 de euro

Zece zile mai târziu, 12 aprilie, Dragnea Junior a mai făcut un leasing, pentru o mașină premium – un SUV Mercedes Benz, model GLE Class.

Mercedes GLE 350 d 4MATIC de 100.000 euro

Dacă pentru a-și potoli pofta de adrenalină Dragnea Jr. a găsit loc în garaj pentru un Porsche 718 Cayman S, pentru a nu strâmba roțile mașinii sport în gropile întâlnite pe drumurile efectuate zi de zi a ales un SUV Mercedes GLE 350 d 4MATIC de culoare „Obsidian Black”.

Nu a avut bani de piele naturală, așa că a optat pentru un interior din imitație bej. Dar mașina dispune de suspensie adaptivă, Airmatic Dual Control, cu pachet de drumuri grele, volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele, sistem de încălzire auxiliar, jante de 20 inch AMG, pachet stilistic exterior AMG, scaune față/spate încălzite, faruri adaptive, sistem de tracțiune integrală permanentă, 4MATIC, gestionat electronic (Agility Select), rezervor de combustivil de capacitate mare și, de exemplu, sistem de climatizare automat „Thermatic”.

Mercedes GLE 350 d 4MATIC are sub capotă un motor diesel turbo de 3.0 litri cu tehnologie Bluetec, care dezvoltă 272 de cai putere și un cuplu de 600 Nm. Mașina sprintează de la 0 la 100 km/h în 6,9 secunde și poate atinge o viteză maximă de 230 km/h.

Prețul pornește de la 69.377 de euro, TVA inclusă, dar, având în vedere dotările, Mercedes-ul GLE 350 d 4MATIC al lui Dragnea Jr poate depăși ușor 90.000 de euro.

 Mașini de toți banii

Valentin Dragnea deține 80% din firma Nutrelo. Profitul companiei, pe anul trecut, a fost de puțin peste un milion de lei, adică 210.000 de euro. Profitul este egal cu valoarea de piață a mașinilor de lux achiziționate de Valentin Dragnea.

Fiul lui Dragnea a renunțat la o afacere care, anul trecut, i-a adus o pierdere de peste un milion de euro. Valentin Ștefan Dragnea a renunțat la pachetul de 89% din acțiunile fermei de porci de la Salcia, la începutul acestui an. Conform Monitorului oficial nr. 1471, partea a IV-a, din 2 aprilie a.c., „Dragnea Valentin Ștefan cedează un număr de 81 acțiuni la o valoare nominală de 9.000 lei, cu o valoare totală de 729.000 lei, acțiuni numerotate de la 1 la 81, din care 501.642,50 lei în natură, reprezentând 89.01% din întregul capital social la beneficii și pierderi, al Societății FERMA SALCIA – S.A., domnului Dragne Ilie Liviu.

Astfel, anul trecut, Valentin Dragnea a trebuit să suporte a o pierdere a companiei Ferma Salcia de 5.437.728, adică 1,15 milioane de euro.  

Visează să se bată cu Becali

Deși lucrurile nu par să stea roz în afacerile la vedere, Valentin Dragnea investește sume uriașe nu doar în confortul personal.

Compania sa Nutrelo Grup finanțează echipa de fotbal Turris Turnu Măgurele care are un început de sezon fantastic. Turris este liderul Diviziei secunde de fotbal surclasând formații cu prețenții și bugete de milioane precum: Rapid, Universitatea Cluj, Petrolul Ploișeti sau FC Argeș. Rapid a anunțat un buget de două milioane de euro, iar FC Argeș de trei milioane.

Turris se află înaintea acestora în clasament, iar bugetul echipei ar trebui să fie în jur de un million de euro pe sezon. Pe tricourile echipei Turris Turnu Măgurele este inscripționat numele compamniei Nutrelo, deținută de Dragnea junior.  

Un stadion, cadou de la Daddy

Ascensiunea echipei finanțate de Junior nu ar fi fost posibilă dacă tatăl, aflat, azi, în pușcărie, nu i-ar fi construit, din bani publici, infrastructura sportivă necesară.

La Turnu Măgurele, orașul unde Valentin Dragnea domiciliază și are afaceri, Compania Națională de Investiții a alocat 4,5 milioane de euro pentru ridicarea unui stadion modern. Finanțarea a fost aprobată de un personaj numit chiar de tăticul, Liviu Dragnea, pe când acesta din urmă era ministrul Dezvoltării în guvernul Ponta. Decizia a fost una arbitrară și politică. Pe atunci, Turris se afla în Liga a III-a.

Valentin Dragnea, amenințări mafiote către angajați: „Mâine vreau să am 2 miliarde pe masă, fără prea multă gălăgie. Nu-i am, vă bag pe toți unde vă este locul!”


Informația a fost publicată de jurnalista Carmen Dumitrescu în Liber în Teleorman, și este vorba, mai mult ca sigur de două miliarde în lei vechi:

În zona Lița și în localitățile din jur, există mai mulți oameni care au pământul în arendă la familia Dragnea, mai precis la fiul lui Liviu Dragnea, care deține compania Nutrelo Group SA, fosta Zooveg 2010 SA, cu sediul în localitatea teleormăneană Lița. Aceste persoane, ale căror vieți depind de felul în care fiul lui Dragnea conduce afacerea, nu au mai primit banii cuveniți de o lungă perioadă de timp și nici produse, potrivit acordului încheiat, de mai bine de o jumătate de lună. Motivul ar fi, potrivit unora dintre angajații Nutrelo Group SA, acela că fiul lui Dragnea ar avea nevoie de 2 miliarde de lei pentru echipa de fotbal pe care o patronează, echipă pentru care s-a și construit un stadion din bani publici la Turnu Măgurele. Drepturile unor oameni fără posibilități financiare nu sunt importante pentru Ștefan Valentin Dragnea, așa că mulți dintre ei au ajuns în pragul disperării. Și vorbesc.

Surse din companie susțin că astăzi a fost un mare scandal la Nutrelo Group, pe motiv că Valentin Dragnea refuză să plătească drepturile oamenilor, pentru că are nevoie de bani pentru propriile mofturi.

Sursele noastre, ale căror nume nu le putem face publice din motive evidente, spun că nu mai pot suporta situația: “Fiul lui Dragnea vrea mâine 2 miliarde din bancă pentru echipa de fotbal care joacă pe terenul de la Stadionul din Turnu, crezând de cuviință că este mult mai importantă cumpărarea de jucători decât drepturile unor oameni amărâți care așteaptă banii pentru a-și cumpăra lemne pentru iarna. Pe acest stadion unde ar avea dreptul să joace mai multe echipe și pe care a pus monopol Familia Dragnea, după cum bine știți, este acum proprietatea lor privată .“

Tot de la surse aflăm și cum a decurs scandalul de azi de la Nutrelo Group. Se pare că Valentin ar fi fost foarte clar: “A fost scandal astăzi la Nutrelo pe aceasta temă . Cam așa s-a exprimat: “Mâine vreau sa am 2 miliarde pe masă, fără prea multă gălăgie. Nu-i am, vă bag pe toți unde vă este locul !” Cineva a ripostat și a amintit de plățile pentru cetățenii care au pământul în arendă și de aici cearta! Mâine sigur se vor scoate banii respectivi, dar nu pentru arendă! Dar oamenii sunt puși pe drumuri zi de zi !”

Liviu Dragnea și cei doi copii ai săi au interdicție de intrare în SUA din cauza implicării în acte de corupție! Comunicat al Departamentului de Stat al SUA.

 Liviu Dragnea și cei doi copii ai săi, Valentin Ștefan Dragnea și Maria Alexandra Dragnea au interdicție de intrare în SUA din cauza implicării în acte de corupție, arată un comunicat oficial al Departamentul de Stat al SUA. Dragnea și cei doi copii săi au fost desemnați chiar de Mike Pompeo, secretarul american de Stat, drept persoane implicate în ”acte semnificative de corupție”.

 ”Acțiunea de astăzi transmite un semnal puternic că SUA sunt angajate să susțină lupta anti-corupție și susținerea statului de drept din România”, se mai arată în comunicatul oficial al Departamentului de Stat din SUA.

 Astfel de desemnări din partea administrației americane sunt însoțite, de obicei, și de măsuri precum înghețarea conturilor din SUA, dar comunicatul Departamentului de Stat nu menționează astfel de măsuri.

Comunicatul oficial al Departamentului de Stat:

Secretary Michael R. Pompeo is publicly designating the former Speaker of the Romanian Chamber of Deputies, Liviu Nicolae Dragnea, due to his involvement in significant corruption. This designation is made under Section 7031(c) of the Department of State, Foreign Operations, and Related Programs Appropriations Act, 2019 (Div. F, P.L. 116-6). Section 7031(c) provides that, in cases where the Secretary of State has credible information that officials of foreign governments have been involved in significant corruption, those individuals and their immediate family members are ineligible for entry into the United States.

The law also requires the Secretary of State to publicly or privately designate such officials and their immediate family members. In addition to the designation of Mr. Dragnea, the Secretary is also publicly designating Mr. Dragnea’s two children, Valentin Ştefan Dragnea and Maria Alexandra Dragnea.

Today’s action sends a strong signal that the United States is committed to fighting corruption and supporting the rule of law in Romania.







Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria