Banca Angliei majorează dobânda, pentru a contracara inflaţia ridicată

Banca Angliei a majorat rata dobânzii la 1%, cel mai ridicat nivel din 2009, în linie cu estimările economiştilor, pentru a contracara majorarea inflaţiei, transmite Reuters.

Preţurile de consum în Marea Britanie au înregistrat în martie cel mai rapid ritm de creştere din ultimii aproape 30 de ani, ajungând la 7,5%, în timp ce ţinta Băncii Angliei este de 2%. Instituţia a avertizat că în trimestrul patru din 2022 rata inflaţiei ar putea depăşi 10%.

Băncile centrale din întreaga lume nu reuşesc să ţină sub control creşterea inflaţiei, pe care anterior au descris-o ca fiind tranzitorie.

Miercuri, Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat cu o jumătate de punct procentual rata dobânzii, la un interval cuprins între 0,75% şi 1%, cea mai mare creştere din 2000, iar preşedintele Fed, Jerome Powell, se aşteaptă la următoarele două reuniuni la creşteri ale dobânzii de încă 50 de puncte de bază.

Decizia de joi a Băncii Angliei reprezintă a patra majorare consecutivă a dobânzii din decembrie, cea mai rapidă creştere a costului creditului în 25 de ani, în pofida temerilor privind încetinirea economiei.

Banca Angliei a menţinut previziunea de creştere a economiei britanice la 3,75% în 2022, dar a înrăutăţit estimarea pentru 2023, când ar urma să se înregistreze un declin de 0,25% (faţă de un avans de 1,25% prognozat anterior). Şi proiecţiile pentru 2024 au fost revizuite la 0,25%, de la 1%.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR