Băncile din România au acordat populaţiei şi companiilor credite noi de 67,42 miliarde de lei, în primele 10 luni

Băncile din România au acordat populaţiei şi companiilor credite noi de 67,42 miliarde de lei, în primele 10 luni

Băncile din România au acordat populaţiei şi companiilor credite noi în valoare de 67,42 miliarde lei, în primele zece luni ale anului 2020, ceea ce reprezintă aproape un sfert din soldul creditului neguvernamental aferent lunii octombrie, potrivit datelor transmise de Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

"Ponderea creditelor noi accesate de populaţie şi companii, de 24,15% din soldul creditului neguvernamental, reprezintă un procent destul de ridicat, mai ales dacă ţinem cont că opt luni din perioada menţionată sunt în context pandemic", se menţionează în comunicatul asociaţiei, transmis luni AGERPRES.

Soldul creditului neguvernamental, care totalizează 279,17 miliarde lei în luna octombrie 2020, este calculat ca diferenţa dintre totalul creditelor acordate populaţiei şi companiilor şi rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite.

În perioada ianuarie - octombrie 2020, creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor care au accesat 56,35% din volumul de credite noi acordate economiei reale. Creditele acordate populaţiei reprezintă 43,62% din totalul împrumuturilor noi acordate. De altfel, şi strategiile băncilor din anii trecuţi prognozau o intensificare a finanţărilor acordate companiilor pentru această perioadă.

Potrivit sursei citate, sistemul bancar românesc a acţionat de la debutul pandemiei ca un amortizor de şoc al crizei de sănătate, prin absorbţia problemelor de lichiditate ale clienţilor, şi a continuat să finanţeze populaţia, companiile şi statul român.

Repartiţia pe monede arată că populaţia şi companiile au accesat preponderent credite în moneda naţională în proporţie de 82,14%, acestea fiind urmate de împrumuturile în euro, cu o pondere de 14,65%, şi de cele în dolari, care au fost contractate exclusiv de companii, cu 3,21%.

În primele zece luni ale anului 2020, populaţia a accesat credite noi în valoare de 29,41 miliarde lei, iar repartiţia pe monede arată că a fost eliminat aproape în totalitate riscul valutar, în condiţiile în care populaţia a accesat aproape numai credite în lei (98%). Astfel, populaţia a absorbit o felie mai mare din creditarea în monedă naţională.

Pe de altă parte, companiile au accesat în perioada menţionată aproape 38 de miliarde de lei, accentul fiind pus tot pe creditarea în moneda naţională, în proporţie de 70%, fiind urmată de creditele în euro şi dolari.

"Comunitatea bancară din România va participa în continuare la procesul de relansare a economiei româneşti, prin soluţii comune ce pot fi identificate ca parte a dialogului dintre comunitatea de afaceri şi factorii de decizie instituţională. Măsurile trebuie calibrate corespunzător, astfel încât să permită băncilor să acorde sprijin pentru clienţii aflaţi în dificultate reală şi să finanţeze economia la parametrii necesari unei revigorări cât mai rapide a acesteia, cu menţinerea stabilităţii financiare", susţin reprezentanţii ARB. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...