Bănescu: Arhiepiscopul Teodosie are dreptul să se exprime liber pe orice temă - strict personal şi nu în numele BOR

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat miercuri că Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, are dreptul să se exprime liber pe orice temă, dar strict personal şi nu în numele Bisericii Ortodoxe Române, care comunică prin Sfântul Sinod şi prin Cancelaria acestuia.

Bănescu spune că reacţia survine în urma "cererilor de poziţionare a Patriarhiei Române faţă de recentele afirmaţii apologetic-admirative faţă de preşedintele Vladimir Putin ale arhiepiscopului Teodosie".

"Aşa cum deja se ştie, arhiepiscopul Teodosie obişnuieşte să se pronunţe "sui generis" inclusiv pe teme extra-bisericesti. În virtutea autonomiei eparhiale de care se bucură şi pe care alege să o folosească adesea în mod original, are desigur dreptul să se exprime liber pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. Mai ales atunci când îşi exprimă preferinţe sau varii afinităţi în legătură cu anumite persoane", a transmis Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a subliniat că "BOR comunică public în plan decizional şi la nivelul orientării sale instituţionale doar prin Sfântul Sinod şi prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh".

Potrivit media, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat la un post de radio că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, nu e atât de negru cum îl prezintă toată lumea în această perioadă, pentru că este cel mai mare ctitor de biserici de la muntele Athos şi Ierusalim. Ierarhul a mai spus că Putin a făcut mai multe jertfe şi nu trebuie judecat ca un răufăcător. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR