Barack Obama va efectua o vizită în Estonia înainte de a participa la summitul NATO

Avionul lui Barack Obama a decolat marţi spre Estonia, unde preşedintele american va efectua prima sa vizită într-o ţară baltică, după care va participa la summitul NATO din Ţara Galilor, organizat în plină criză ucraineană.

Barack Obama va efectua o vizită în Estonia înainte de a participa la summitul NATO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avionul preşedintelui american a decolat de la baza aeriană Andrews, în apropiere de Washington, în direcţia Tallin, unde va susţine, miercuri, un discurs simbolic la adresa omologului său rus, Vladimir Putin.

Ulterior, preşedintele american va participa la summitul NATO, programat pentru 4 şi 5 septembrie, la Newport, în Ţara Galilor.

Răspunsul american pentru jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI), care au revendicat decapitarea unui al doilea jurnalist american, va fi prezent, de asemenea, pe ordinea de zi. Obama a plecat marţi de la Casa Albă fără să reacţioneze în legătură cu publicarea unei înregistrări video care prezintă presupusa decapitare a lui Steven Sotloff.

În Estonia, Barack Obama se va întâlni cu preşedinţii estonian Toomas Hendrik Ilves, lituanian Dalia Grybauskaite şi leton Andris Berzins, cu scopul de a discuta pe marginea cooperării în domeniul securităţii regionale.

El va explica, potrivit unor oficiali de rang înalt ai administraţiei americane, că Statele Unite consideră sacrosancte angajamentele din Articolul 5 al NATO, privind apărarea colectivă, şi nu vor tolera o eventuală agresiune rusă împotriva unor ţări aliate.

"Nu este acceptabil ca mari puteri să încalce în mod flagrant integritatea teritorială a vecinilor lor mai mici", a reacţionat marţi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

Vizita în Estonia intervine într-un moment delicat al mandatului lui Obama. Detractorii săi din Statele Unite îşi intensifică criticile faţă de lipsa leadership în multiplele crize internaţionale, în special în cazurile ambiţiilor teritoriale ale Rusiei şi extinderii dominaţiei SI în Irak.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

2 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Țara în care am ajuns să trăim...