Bărbat arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei, după un presupus complot cu explozibili asupra transporturilor de mărfuri din Germania

Un bărbat arestat în Elveția, suspectat că ar fi fost implicat în luna mai într-un complot pentru comiterea unor atacuri cu explozibil asupra transporturilor de mărfuri din Germania, a fost adus în fața unui judecător al Curții Federale de Justiție și plasat în arest preventiv pentru presupus spionaj în favoarea Rusiei.

Bărbatul ar fi conspirat alături de doi complici. FOTO: X/@Maks_NAFO_FELLA

Bărbatul ar fi conspirat alături de doi complici. FOTO: X/@Maks_NAFO_FELLA

Potrivit Biroului procurorului federal german, judecătorul a dispus marți arestarea bărbatului, care fusese reținut la jumătatea lunii mai în Thurgau, Elveția. Autoritățile germane îl suspectează că ar fi acționat la comanda unor persoane despre care se crede că au fost angajate de Rusia, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Bărbatul ar fi conspirat alături de doi complici pentru a incendia și a comite atacuri cu bombă asupra transporturilor de mărfuri din Germania. Cei doi complici, cetățeni ucraineni, urmau să opereze din Germania, trimițând pachete care conțineau dispozitive explozive și incendiare către Ucraina, acestea fiind concepute să ia foc în timpul transportului, conform informațiilor furnizate anterior de anchetatori.

Cei doi cetățeni ucraineni au fost aduși în fața Curții Federale de Justiție cu câteva luni în urmă și au fost plasați, la rândul lor, în arest preventiv.

Serviciile de informații germane au avertizat în mod repetat, în ultimele luni, cu privire la riscurile de sabotaj și spionaj asociate Rusiei. Autoritățile atrag atenția că astfel de acțiuni vizează infrastructura critică și lanțurile de aprovizionare.

În acest context, anchetatorii amintesc un incident petrecut în 2024, când un pachet ce conținea o încărcătură incendiară a luat foc într-un centru logistic din Leipzig, cu puțin timp înainte de a fi încărcat într-un avion. Incidentul a avut loc în timp ce aeronava se afla încă la sol, iar incendiul a cuprins containerul, fără a se solda cu victime.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …