Bărbatul din Mureș care și-ar fi ucis fosta iubita, căutat de polițiști de 14 zile. Ce ipoteză au luat în calcul oamenii legii

Bărbatul din Mureș care și-ar fi ucis fosta iubita, căutat de polițiști de 14 zile. Ce ipoteză au luat în calcul oamenii legii

Operațiunile de căutare pentru depistarea lui Emil Gânj, bărbatul care și-ar fi ucis fosta iubită și apoi i-a dat foc, sunt în desfășurare de 14 zile și nu au fost întrerupte niciun moment de la data sesizării faptei.

 Emil Gânj este căutat de poliție, neîncetat, de două săptămâni Foto: Arhivă

Emil Gânj este căutat de poliție, neîncetat, de două săptămâni Foto: Arhivă

Bărbatul este de negăsit, de două săptămâni, deși oamenii legii îl caută neîncetat, fiind folosit, inclusiv, sprijin aerian asigurat de Inspectoratul General de Aviație. Sunt utilizate, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș și echipe canine specializate, drone, ATV-uri sau alte mijloace.

Căutările se desfășoară atât în județele Mureș și Bistrița-Năsăud, cât și în orice alt areal în care, în baza anchetei aflate în curs sau a semnalărilor primite de la cetățeni, pot exista indicii privind prezența bărbatului.

Se acordă o atenție deosebită verificării cu celeritate a tuturor informațiilor transmise de populație, fiecare sesizare fiind analizată cu maximă seriozitate”, a precizat inspectorul principal de poliție Alexandra Luca, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

Poliția anunță că operațiunile de căutare nu au fost întrerupte niciun moment de la data sesizării faptei.

Eforturile de căutare vizează zone vaste, greu accesibile – păduri întinse, terenuri accidentate, vegetație deasă – precum și imobile dezafectate sau posibile ascunzători. Totodată, în paralel, sunt instituite numeroase filtre rutiere, pentru a verifica în mod preventiv deplasările din și înspre perimetrele de interes”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

Polițiștii iau în considerare și ipoteza că fugarul primește ajutor de la oameni . Sunt filtre de poliție atât în județul Mureș, cât și în județul Bistrița-Năsăud. Se verifică interiorul autovehiculelor deoarece surse din anchetă indică faptul că Emil Gânj ar putea primi sprijin din partea unor apropiați, potrivit Digi24.

Poliția îi avertizează pe cei care îl ascund că bărbatul este extrem de violent.

Recomandăm tuturor cetățenilor să nu încerce să interacționeze cu persoana urmărită, dacă o observă, și să sune, de îndată, la 112, oferind cât mai multe detalii relevante”, au mai transmis reprezentanții IPJ Mureș.

Pe 8 iulie, Emil Gânj este suspectat că ar fi pătruns în casa fostei iubite, înarmat cu un topor, și i-ar fi aplicat mai multe lovituri fatale. După crimă, acesta ar fi incendiat locuința femeii. De atunci, el este căutat pentru omor și distrugere.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cui îi rămâne averea de 250 de milioane de euro a lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu

2 Se întoarce roata? / Haos la Moscova după atacurile majore ale dronelor ucrainene

3 Foarte interesante amănunte...O vastă conspirație îl prinde din urmă pe Trump...

4 BREAKING Foarte grav!!! / Patru avioane ucrainene au intrat în spațiul României, în apropiere de zona Maramureș-Suceava / România a ridicat două avioane F…

5 Informații din „minunata lume nouă”