Barna, despre declaraţia liderului UDMR referitoare la OUG 7: Discuţiile despre moţiunea de cenzură - foarte actuale

Barna, despre declaraţia liderului UDMR referitoare la OUG 7: Discuţiile despre moţiunea de cenzură - foarte actuale

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat miercuri că discuţiile referitoare la depunerea unei moţiuni de cenzură sunt "foarte actuale", în contextul în care liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că abrogarea OUG 7/2019 ar fi soluţia ideală.

"Este un element pe care îl susţinem şi noi: Ordonanţa 7 trebuie abrogată, este o altă faţă a Ordonanţei 13 de acum doi ani. Şi da, în mod constant, USR a spus lucrul acesta: acest guvern trebuie să plece, el nu mai reprezintă de mult timp interesele României, nici nu ştiu dacă le-a reprezentat vreodată, şi din această perspectivă, discuţiile pentru moţiunea de cenzură sunt foarte actuale şi foarte importante, mai ales că respectivul calendar este destul de strâns", a declarat Barna la Parlament, întrebat cum comentează afirmaţiile liderului UDMR referitoare la abrogarea OUG 7/2019.

Miercuri, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că abrogarea OUG 7/2019 ar fi soluţia ideală, el afirmând că această ordonanţă care modifică legile Justiţiei nu are nicio utilitate şi nu este raţională.

"În acest moment, această ordonanţă nu are nicio utilitate, deci nu este raţională această ordonanţă. Eu nu pot să înţeleg de ce a dat domnul Toader la această ordonanţă de urgenţă, fiindcă sunt câteva chestiuni care nu numai că ar fi trebuit discutate, dar nu ar fi trebuit modificate din legislaţia adoptată în 2017 şi 2018", a spus Kelemen Hunor la RFI.

El a punctat faptul că, atunci când au fost modificate legile Justiţiei, ministrul Tudorel Toader "nu şi-a asumat nimic" şi a lăsat Parlamentul să legifereze. ''Parlamentul se trezeşte acum că tot ce am făcut se modifică şi Parlamentul nu mai are nicio treabă", a adăugat acesta.

În opinia lui Kelemen Hunor, ministrul Tudorel Toader "din acest punct de vedere iarăşi greşeşte".

Preşedintele UDMR a susţinut că nu e bine să se facă schimbări şi MJ să intre în conflict permanent cu Parlamentul şi cu sistemul judiciar. AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?