Băsescu, ATAC MÂRLĂNESC: „Din mine, Kovesi are un ADVERSAR. A mers prea departe cu SLUGĂRNICIA ei. Mi-a DISTRUS aproape toată familia această doamnă pe care eu am INVENTAT-O”

Băsescu, ATAC MÂRLĂNESC: „Din mine, Kovesi are un ADVERSAR. A mers prea departe cu SLUGĂRNICIA ei. Mi-a DISTRUS aproape toată familia această doamnă pe care eu am INVENTAT-O”

Atac mârlănesc fără precedent al fostului președinte! Traian Băsescu şi-a ieşit din minţi după ce şi-a văzut fiica cea mare pe treptele DNA-ului. Fostul preşedinte a lansat o serie de acuzaţii fără precedent la adresa şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Laura Codruţa Kovesi e sluga lui Iohannis, a tunat fostul preşedinte care recunoaşte că DNA-ul i-a distrus familia. Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte e deja în spatele gratiilor. 

"Kovesi şi alte câteva slugi vor să îşi spele imaginea. De acum Kovesi are un adversar. Pe mine. A mers prea departe în slugărnicia ei. M-a pus Băsescu, dar îl slujesc pe Iohannis. Ea asta vrea. Să se acopere. Niciodată nu mi-am implicat fiica. E un fals de proporţii. Dosarul a fost total nepregătit. Aveau nevoie să îşi spele imaginea după incidentele pe care le-au avut.

Cu provocatori, cu falsuri şi înscenări mi-a distrus aproape toată familia această doamnă Kovesi pe care tot eu am inventat-o.  Nu cred că mă pune vreodată Iohannis premier, dar Kovesi şi DNA nu putea să cheme oamenii să îi pună sub învinuire fără să vadă dosarul. Diseară doamna Kovesi trebuie să dea comunicat pentru popor. Am crezut că va ancheta la fel ca Daniel Morar. Era o instituţie sobră care pe timpul lui Daniel Morar nu a făcut circ. Doamna Kovesi şi-a arătat caracterul. Sacrifici oameni ca să te consolidezi pe funcţie. Să te decoreze un ambasador străin", a tunat Băsescu, bineînțeles, la RTV.

Băsescu despre dosarul Ioanei:

”Ştiam de 10 zile că a fost o discuţie între Kovesi şi câteva slugi din DNA. Slugile ei au vrut să îi facă pe plac. A fost chemată la ora 8. A fost primită, a spus că dă declarație dacă i se permite să vadă dosarul, nu i s-a permis. A fost scoasă pe hol unde a stat 4 ore. Apoi a fost chemată și i s-au spus acuzațiile. Instigarea unui director la abuz în serviciu și alta de o instigare la spălare de bani pentru o altă persoană. Doar 10 minute a stat în fața procurorului. 

Tată și mamă băgați în pușcărie.  De ce azi? A intrat în vrie de imagine Kovesi. După înscenarea de campanie la care s-a pretat Kovesi la adresa Liei Olguța Vasilescu, apoi incidentul de la Ploiești cu procurorul, am văzut și alte incidente neplăcute pentru DNA. Probabil, cu un dosar nepregătit, au făcut jocul de imagine specific lui Kovesi.”, a mai spus Traian Băsescu la România TV.

Udrea și Băsescu s-a vorbit?

Băsescu: „De ce azi? A intrat în vrie de imagine Kovesi. După înscenarea de campanie la care s-a pretat Kovesi la adresa Liei Olguța Vasilescu, apoi incidentul de la Ploiești cu procurorul, am văzut și alte incidente neplăcute pentru DNA. Probabil, cu un dosar nepregătit, au făcut jocul de imagine specific lui Kovesi.”

Udrea: „Este o acţiune de imagine şi, pe de altă parte trebuie să reducem şansele ca partidul lui Traian Băsescu şi Traian Băsescu să nu poată să pretindă funcţia de prim ministru şi să intre în Guvern. (...) Eu leg dosarul foarte clar de două lucruri. Unul este dezastrul de imagine în care se afla DNA de două zile, cu procurori surprinşi în situaţii imorale", a declarat Elena Udrea după audieri.



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria