Băsescu: Condiţia parteneriatului cu SUA-lipsa corupţiei, stat de drept, mediu investiţional favorabil

Băsescu: Condiţia parteneriatului cu SUA-lipsa corupţiei, stat de drept, mediu investiţional favorabil

Preşedintele Băsescu a declarat vineri, la întâlnirea anuală cu diplomaţii români, că parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii vizează o amplă arie de interes comun, condiţia valorificării lui fiind legată de trei elemente: lipsa corupţiei, stat de drept şi mediu investiţional favorabil.

Băsescu: Condiţia parteneriatului cu SUA-lipsa corupţiei, stat de drept, mediu investiţional favorabil (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Preşedintele Traian Băsescu a spus că, atunci când s-a convenit Parteneriatul strategic pentru secolul 21, a fost făcut un pas fundamental înainte în relaţia cu Statele Unite ale Americii.

”Nu este un simplu parteneriat strategic, care să vizeze securitatea naţională şi cooperarea la nivelul instituţiilor militarizate, ci este un parteneriat strategic pentru secolul 21 care vizează o amplă arie de interes comun, fie că vorbim de investiţii, dar pentru asta ne trebuie un mediu investiţional corespunzător, atractiv, şi nu introducerea de taxe peste noapte, vizează educaţia, cercetarea, mediul, cultura”, a arătat şeful statului.

Traian Băsescu a sbliniat că este vorba despre ”cel mai complet parteneriat strategic pe care îl avem semnat cu vreun stat şi trebuie valorificat, dar condiţia valorificării lui este lipsa corupţiei, stat de drept şi mediu investiţional favorabil”.

”În toate întâlnirile şi discuţiile pe care le am cu demnitari ai Statelor Unite rezultă o deschidere majoră, prin respectarea celor trei condiţii, stat de drept, mediu investiţional corect, diminuarea corupţiei”, a comentat şeful statului.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...

2 Citiți și voi ce a spus azi Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României...

3 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

4 VIDEO Imagini dramatice din bastionul ucrainean care stă să cadă...

5 Jurnalistul Cătălin Antohe de la cetateanul.net, pus sub acuzare de DNA pentru șantaj în dosarul fermierului Fănel Bogos, după ce ar fi primit aproape…