Băsescu, despre bugetul Apărării: Ar trebui adăugaţi 0,3% la rectificare, depinde de premier

Băsescu, despre bugetul Apărării: Ar trebui adăugaţi 0,3% la rectificare, depinde de premier

Despre suplimentarea bugetului Apărării în acest an, preşedintele Traian Băsescu a declarat că, în mod normal, ar mai trebui adăugaţi, la rectificare, 0,3% din PIB, dar totul depinde de premier. "Vă pot spune că nu există premier, inclusiv Emil Boc, cu care să nu fi avut discuţii pe tema bugetului Ministerului Apărării, reclamând că este insuficient, şi îmi amintesc foarte bine şi discuţiile cu premierul Tăriceanu. Toţi au avut obtuzitatea să înţeleagă, ca şi Ponta, că securitatea este gratis", a spus preşedintele.

Traian Băsescu a arătat că trebuie să vină evenimente nefericite ca să se înţeleagă că securitatea are nişte consturi.

"Sper să se întâmple ceva şi programele Ministerului Apărării să se poată desfăşura în continuare", a spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, în plenul reunit al Parlamentului, că "amestecul de lăcomie şi incompetenţă de care România suferă", pe fondul situaţiei internaţionale actuale, "poate pune în pericol ţara".

Preşedintele a spus că este obligaţia comună a tuturor "să conclucreze la binele naţiunii", inclusiv la consolidarea capacităţii ei de apărare.

"Fac un apel la Guvernul României, ca şi la Parlament, ca împreună să identifice cele mai bune căi de înzestrare a Armatei române şi creşterea capacităţii ei operaţionale", a afirmat Traian Băsescu, pledând şi pentru o mai strânsă cooperare transatlantică.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …