Băsescu, despre fotografiile de la Paris: Este evident că Bica a fost cea supravegheată

Președintele Traian Băsescu a susținut vineri, legat de fotografiile în care apar, la Paris, procurorul-șef DIICOT, Alina Bica, și liderul PMP, Elena Udrea, că persoana supravegheată a fost Bica, Udrea fiind doar "un bonus".

"Suspectez o implicare a serviciilor. Dacă nu este așa, trebuie să-mi demonstreze cine a făcut filajul procurorului-șef DIICOT la Paris. (...) Este evident că doamna Bica a fost supravegheată, pentru că pentru doamna Bica s-au luat facturile în februarie. Elena Udrea nu-i interesa, ea a venit ca un bonus. (...) Doamna Udrea a devenit de interes după ce și-a depus candidatura", a afirmat Băsescu, la Realitatea TV.

El a arătat că "operațiunea" ar fi prea profesionistă pentru a fi făcută de paparazzi. "Aceste servicii pe care eu le creditez cu valoare trebuie să lămurească opinia publică cine a făcut filajul. Din Statele Unite îl găsesc pe hackerul de la Vâlcea și vine și îl arestează aici FBI, împreună cu autoritățile române. Nu pot să cred că un stat care s-a angajat să vegheze în parteneriat cu Ucraina la securitatea cibernetică a Ucrainei nu știe cine a făcut site-ul de pe care s-au lansat pozele. (...) Acel site s-a făcut în cursul nopții, a afișat câteva ore fotografiile de la Paris, după care s-a desființat. Nu pot să cred că noi (...) nu știm la ora asta care este PC-ul din România de pe care s-a făcut acel site", a spus șeful statului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?