Băsescu: Dragnea, tot mai penibil; dă 'indicații prețioase' partidului, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă

Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat miercuri că liderul PSD, Liviu Dragnea, este "tot mai penibil", în condițiile în care dă "indicații prețioase" partidului, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă.

"A vrut Dragnea să creeze Fondul Național de Investiții. Grindeanu a spus NU, pentru că era o prostie care decapitaliza companiile de stat și s-a îngropat ideea din programul Marelui Cârmaci. A vrut Dragnea impozitul global pe veniturile din fiecare gospodărie. Grindeanu și-a dat seama că ideea este inaplicabilă și a spus NU Marelui Cârmaci", a scris Băsescu, pe Facebook .

Dragnea, tot mai penibil !
A vrut Dragnea să creeze Fondul Naţional de Investiţii. Grindeanu a spus NU, pentru că era o...

Posted by Traian Băsescu on  Tuesday, July 25, 2017

El a adăugat că Dragnea a dorit impozitarea cifrei de afaceri a companiilor, iar premierul Mihai Tudose a spus "nu", pentru că sistemul este incompatibil cu regulile Uniunii Europene, "ceea ce Marele Cârmaci nu știa".

"A vrut Dragnea impozitarea salariilor mari. Tudose a spus NU, pentru că măsura nu aduce mai nimic la bugetul de stat, așa cum credea Marele Cârmaci. A vrut Dragnea să numească prin Carmen Dan șeful DIPI. Tudose a spus NU pentru că nu a vrut să fie păpușărit de Marele Cârmaci. A vrut Dragnea să-i dea afară din PSD pe Ponta, Grindeanu, Ivan. Organizațiile PSD din teritoriu au spus NU, pentru că nu recunosc dreptul de viață și de moarte al Marelui Cârmaci asupra membrilor partidului", a susținut Băsescu.

Potrivit acestuia, "Dragnea dă în spațiul public citate din programul de guvernare inept, scris de Vâlcov, sau dă 'indicații prețioase'partidului, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă. (...) Iar despre o nouă moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, nu mai poate fi vorba".

Premierul Mihai Tudose a declarat marți că introducerea taxei de solidaritate poate fi trecută la capitolul "discutate și uitate" . "Concluzia astăzi este că putem să o trecem la discutate și uitate", a afirmat Tudose. El a mai anunțat că taxele de genul CAS, CASS vor rămâne pe modelul actual, vor fi plătite de angajator.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR