Băsescu: Trebuie să recunoaştem că MCV a fost de multe ori utilizat excesiv împotriva noastră

Fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP, a declarat, joi, că în opinia sa mecanismul de monitorizare a justiţiei din România - MCV, a fost şi utilizat excesiv de mai multe ori împotriva ţării noastre.

Preşedintele de onoare al PMP a spus, în cadrul emisiuni la B1 TV, că este de acord cu o parte din declaraţiile primului ministru Viorica Dăncilă din Parlamentul European, respectiv cu cele referitoare la MCV.

"Trebuie să recunoaştem că acest MCV a fost de multe ori utilizat excesiv împotriva noastră şi nu ca să ne ajute. Aici, în unele pasaje ale intervenţiei, îi dau dreptate doamnei Dăncilă şi, uite, vă dau un exemplu. Dacă puteţi să spuneţi, că eu nu pot, dacă aceşti oamieni care fac evaluare pe justiţie pentru MCV au trecut vreodată pe la prim-ministru sau pe la preşedintele României", a afirmat Băsescu, joi, la B1 TV.

Fostul preşedinte a adăugat că marele păcat al rapoartelor MCV este faptul că evaluatorii care au realizat misiunile de monitorizare nu au discutat, înainte de redactarea rapoartelor, cu preşedintele României sau cu premierul.

Traian Băsescu a subliniat faptul că susţine MCV-ul, însă în opinia sa, România a făcut progrese uriaşe, inclusiv în justiţie.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, la Parlamentul European, că în rapoartele MCV nu s-a menţionat nimic despre încălcările drepturilor omului ale persoanelor urmărite penal.

"Este legitim să ne întrebăm în ce fel a apărat MCV cetăţenii români de încălcarea gravă a drepturilor lor. În rapoartele MCV s-a vorbit mult despre instituţii, despre numirile de magistraţi, despre lupta anticorupţie. Este foarte bine. Dar nu am văzut nimic despre încălcările drepturilor omului, despre protocoalele secrete dintre serviciile de informaţii şi instituţiile din justiţie", a afirmat Dăncilă la dezbaterea din Parlamentul European care a avut ca subiect situaţia justiţiei din ţara noastră. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR