BauMax decide până la sfârşitul lunii aprilie dacă se retrage din România şi alte ţări din regiune

BauMax decide până la sfârşitul lunii aprilie dacă se retrage din România şi alte ţări din regiune

Retailerul austriac de bricolaj BauMax, care deţine 15 magazine în România, va închide cele 7 magazine pe care le are în Turcia şi va decide până la sfârşitul lunii aprilie dacă va păstra operaţiunile din Europa de Sud-Est, inclusiv România.

BauMax decide până la sfârşitul lunii aprilie dacă se retrage din România şi alte ţări din regiune (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Vom închide (magazinele din, n.r.) Turcia. Analizăm în prezent dacă vom mai rămâne în alte ţări. Asta se va decide până la sfârşitul lunii aprilie", a declarat Karlheinz Essl, fondator şi proprietar al BauMax, pentru postul de televiziune ORF, citat de Reuters.

Guvernul austriac a refuzat miercuri propunerea de a cumpăra colecţia de artă a lui Essl, evaluată la 250 de milioane de euro. Fondatorul BauMax intenţiona să folosească banii obţinuţi dintr-o eventuală tranzacţie pentru a salva o parte a companiei şi mii de locuri de muncă.

Retailerul, cu aproape 10.000 de angajaţi în nouă ţări, a înregistrat o pierdere de 126 milioane de euro în 2012, după ce extinderea în Europa de Est a pus o presiune prea mare pe finanţele companiei. Ultima piaţă pe care a intrat BauMax a fost Turcia, în 2010.

Cele mai mari pierderi au fost raportate în 2012 în România, de 26 milioane euro, şi Turcia, 14 milioane euro, potrivit cotidianului austriac Die Presse. Cu excepţia Slovaciei, toate diviziile est-europene ale Baumax au înregistrat pierderi.

Compania nu a publicat încă rezultate pentru anul trecut.

Băncile creditoare ale BauMax, inclusiv Raiffeisen, Erste Group şi Bank Austria, vor decide pe 28 aprilie dacă aprobă un plan de restructurare pentru BauMax.

BauMax are 158 de magazine, din care aproape jumătate în Austria, iar restul în Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia, România, Bulgaria şi Turcia.

Grupul a acumulat datorii de 1 miliard de euro, din care 350 milioane euro împrumuturi pentru operaţiuni şi 650 milioane euro credite ipotecare.

Piaţa românească a retailului de bricolaj traversează o perioadă dificilă, marcată de retrageri şi consolidare.

Grupul britanic Kingfisher a preluat anul trecut, ce la grupul francez Besson, magazinele Bricostore din România, care sunt transformate în Brico Depot.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Surprinzătorul nume ales de Polonia pentru avioanele lor F-35 / Imagini în premieră din SUA cu primul F-35 polonez, aproape finalizat

2 Interesante amănunte / Într-o veche mină din Bihor zace cheia care poate salva Europa din dependența de China

3 Anumiți „grei” din intelligence beneficiază de o protecție specială, care îi face imuni?

4 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

5 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat