BBC a prezentat trei colecţii online pentru a marca 100 de ani de la primele sale transmisiuni

BBC a prezentat trei colecţii online pentru a marca 100 de ani de la primele sale transmisiuni

BBC a lansat trei colecţii online care marchează cea de-a 100-a aniversare a postului britanic şi care spun povestea "unui secol de transmisiuni", informează luni DPA.

BBC History a dezvăluit trei expoziţii online care prezintă unele dintre cele mai cunoscute obiecte de recuzită şi personalităţi ale sale, precum şi colaboratori de marcă din istoria sa.

Dispozitive tehnologice, obiecte de recuzită, documente, creaţii artistice şi construcţii din ultimul secol vor fi expuse în colecţia "100 Objects" .

Printre obiectele expuse de radioteleviziunea publică britanică în această colecţie se află un bust al reginei Victoria de pe platoul de filmare al serialului "East Enders", precum şi cadrul metalic folosit de veteranul de război Tom Moore pentru a se deplasa atunci când povestea lui a fost prezentată pentru prima dată într-o emisiune a postului BBC Three Counties Radio.

Tom Moore a strâns peste 32 de milioane de lire sterline în beneficiul sistemului naţional de sănătate din Marea Britanie (NHS) după ce a promis că va înconjura de 100 de ori grădina casei sale, mergând cu ajutorul acelui cadru metalic în schimbul unor donaţii, înainte de a împlini vârsta de 100 de ani în aprilie 2020.

Un microfon clasic din recuzita BBC, cămaşa personajului Mr. Darcy interpretat de actorul Colin Firth în ecranizarea pentru televiziune a romanului "Mândrie şi prejudecată", globul de sticlă folosit ca siglă iniţială a postului britanic, precum şi scrisoarea prin care Roy Plomley le-a propus directorilor BBC crearea emisiunii radiofonice "Desert Island Discs", figurează de asemenea în această colecţie.

Un total de 100 de fotografii de arhivă care prezintă personalităţi ale grupului media BBC vor alcătui colecţia "100 Faces" - inclusiv imagini ce prezintă corespondenţi pe teren, actori pe platouri de filmare şi monarhi care se adresează naţiunii britanice.

Colecţia "100 Voices" este bazată pe istoria orală şi spune poveştile unor oameni care au lucrat pentru BBC şi au acoperit din punct de vedere mediatic subiecte de actualitate, alegeri, apariţia televiziunii, reinventarea radioului, precum şi femei deschizătoare de noi drumuri şi personalităţi din industria de divertisment britanică.

Cele trei colecţii sunt disponibile pe site-ul BBC 100, care conţine totodată o cronologie anuală interactivă , ce dezvăluie momentele cheie din istoria primilor 100 de ani de existenţă din istoria radioteleviziunii din Marea Britanie.

Sunt prezentate prima ediţie televizată a Jocurilor Olimpice, care a avut loc în 1948, ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a din anul 1953, precum şi lansarea site-ului BBC în anul 1997.

De asemenea, BBC colaborează cu British Film Institute la proiectul "100 BBC Gamechangers", care va prezenta lista cronologică a programelor TV ce au modelat industria televiziunii britanice.

Această listă va fi dezvăluită în mod oficial în aprilie 2022.

De asemenea, Science Museum Group a anunţat că va publica pentru prima dată imagini digitale cu 1.000 de obiecte importante din istoria grupului BBC şi că va lansa o expoziţie de amploare şi un program de evenimente dedicate acestui post radio-TV în întreaga ţară.

Alte muzee regionale care sunt partenere în acest proiect vor marca la rândul lor centenarul BBC prin colecţii şi expoziţii, au confirmat reprezentanţii radioteleviziunii publice din Marea Britanie.

Noile colecţii vor fi completate şi actualizate pe parcursul întregului an 2022. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...