BCR emite cea mai mare emisiune de obligaţiuni în lei din România, cu o valoare de un miliard de lei

Banca Comercială Română (BCR) a emis cu succes cea mai mare emisiune de obligaţiuni în lei din România, în valoare de un miliard de lei, a anunţat joi banca.

Potrivit unui comunicat de presă al băncii, acesta este cea de-a doua tranzacţie de acest fel, după ce a realizat în decembrie 2019 prima emisiune de obligaţiuni senior nepreferenţiale din România şi din Europa Centrală şi de Est, în valoare de 600 de milioane de lei.

Emiterea include emisiuni de obligaţiuni non-preferenţiale, cu o maturitate la 7 ani şi reprezintă cea mai mare emisiune în lei de pe piaţa locală de capital, urmând ca acestea să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti. Fitch urmează să acorde emisiunii de obligaţiuni un rating pe termen lung BBB+.

Lansarea ofertei pe piaţă a generat interes considerabil din partea investitorilor, având în vedere că tranzacţia a fost realizată la un cupon de 3,9%, precizează sursa citată. Subscrierile au fost echilibrat distribuite între fonduri de pensii, administratori de active, companii de asigurări, iar emisiunea a beneficiat de participarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi a International Finance Corporation (IFC).

"Dezvoltarea pieţei de capital din România are nevoie de acţiuni consistente şi de impact, pentru a-şi atinge potenţialul. Cea de-a doua emisiune de obligaţiuni în lei, realizată cu succes de echipa BCR, este un exemplu al angajamentului nostru de a avea astfel de acţiuni recurente. Vom continua această direcţie şi în anii următori. Mulţumesc investitorilor pentru angajamentul luat în susţinerea acestei emisiuni. Diversitatea acestora ne arată încrederea în abordarea noastră şi ne dă energia pentru a pregăti următoarele iniţiative. De asemenea, le mulţumesc colegilor pentru realizarea unui nou record pentru emisiunile de obligaţiuni senior nepreferenţiale şi preferenţiale", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Cu această emisiune, BCR se aliniază la reglementările UE privind capacitatea pe care trebuie să o aibă băncile pentru a absorbi pierderile, cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile (MREL) şi liniile directoare MREL în linie cu strategia de rezoluţie pe care o urmăreşte.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 18 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 370 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori. AGERPRES


populare
astăzi

1 Apar primele informații după prăbușirea avionului militar F-16 la graniţa cu Bulgaria. Aeronava era în misiune şi investiga „o urmă radar neidentifica…

2 Ce se întâmplă? / Ambasadorul SUA în Israel, mesaj către subordonații săi: „Găsiți un avion către orice destinație. ASTĂZI”

3 VIDEO Cum funcționa rețeaua de proxenetism prin care unele fete erau forțate să se prostitueze la The Buddhist

4 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

5 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …