Beach, Please! 2026: Sâmbătă a bătut recordul cu 155.000 de participanți și momente memorabile

Scena principală a festivalului a vibrat sub energia unor artiști de renume mondial și local. Pentru prima dată în România, publicul a avut ocazia să-i vadă live pe Future și Quavo, două dintre cele mai influente figuri ale scenei internaționale de hip-hop. Alături de ei, INNA a oferit unul dintre cele mai spectaculoase show-uri românești ale ediției, iar legendara trupă B.U.G. Mafia a completat line-up-ul de excepție, contribuind la atmosfera vibrantă a serii de sâmbătă.

Sursa Beach, please! Festival

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii i-a avut în prim-plan pe Selly și pe Yausuf. Anul trecut, Yausuf a devenit un fenomen viral după ce a participat la Beach, Please! însoțit de bunica sa, care a experimentat primul festival din viața ei alături de nepot. La finalul ediției trecute, bunica lui Yausuf a transmis un mesaj plin de căldură tuturor copiilor prezenți și a promis că va reveni la eveniment cu nepotul său. Din păcate, ea s-a stins din viață între timp, lăsând în urmă o amintire emoționantă pentru toți cei care au urmărit povestea lor.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, a avut loc lansarea oficială a noului concept de divertisment, NIBIRU. Această nouă destinație de entertainment își va deschide porțile pe 16 iulie și va funcționa pe parcursul a 46 de zile, până la încheierea sezonului estival. Organizatorii au anunțat că NIBIRU va găzdui zilnic concerte, spectacole și diverse experiențe, concepute pentru toate vârstele, promițând o vară plină de evenimente. Ediția aniversară Beach, Please! se apropie de final duminică, cu o ultimă zi dedicată marilor nume ale muzicii internaționale. Pe scenele festivalului vor urca Don Toliver, Tyla, Homixide Gang și SoFaygo, alături de unii dintre cei mai apreciați artiști români. Această zi finală va încununa cea mai amplă ediție Beach, Please! organizată până în prezent, încheind un weekend de referință pentru muzica urbană din România.

Explorează subiectele:

Beach Please! NIBIRU Festival


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc