Bebelușii ''ar trebui să împartă patul cu mama lor până la vârsta de 3 ani'', susține un medic sud-african

Copiii ar trebui să doarmă împreună cu mama lor până când împlinesc vârsta de cel puțin trei ani, conform sfaturilor unui medic pediatru citat sâmbătă de The Telegraph.

Dr. Nils Bergman din cadrul Universității Cape Town din Africa de Sud, a declarat că bebelușii ar trebui să doarmă pe pieptul mamei lor în primele săptămâni de la naștere. Apoi, ei ar fi bine să fie lăsați în patul mamei lor până la vârsta de cel puțin trei ani, arată Daily Mail.

Medicul a argumentat că împărțirea patului cu mama lor va contribui la sudarea legăturii dintre cei doi și va îmbunătăți comportamentul copiilor pe măsură ce cresc.

Sfatul său se bazează pe un studiu în care au fost monitorizați 16 copii. Potrivit concluziilor cercetării, bebelușii care au dormit singuri în pătuțuri pentru copii au fost mai supuși stresului.

De asemenea, s-a constatat un risc crescut de întrerupere a somnului în cazul copiilor care au dormit singuri.

Sfaturile dr. Bergman contrazic părerile multor experți care și-au exprimat îngrijorarea că bebelușii care dorm în același pat cu părinții lor au un risc mai mare de apariție a sindromului morții subite.

''Când bebelușii se sufocă și mor în timpul somnului, de vină nu este prezența mamei lor'', a spus el. Acest lucru ''se petrece din cauza altor lucruri: fum toxic, țigări, alcool, perne mari și jucării periculoase'', a adăugat Bergman.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Remus Truică și Diana Cîtu s-au căsătorit la Monaco, în fosta vilă a lui Karl Lagerfeld

3 DOCUMENTE Filiera vaccinurilor anti-COVID

4 Putin, ajuns la capăt de drum în Ucraina / Dictatorul rus nu mai are decât două alternative

5 Lovitură de teatru în cazul Pașca! / „Probele administrate nu relevă situația unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană”