Beijingul continuă să intimideze Taiwanul: cel puțin 20 de avioane militare chineze au intrat în zona de apărare a insulei

Cel puțin 20 de avioane ale Forțelor Aeriene Chineze au intrat în ultimele 24 de ore în zona de apărare a Taiwanului, în timp ce o dronă de luptă a zburat de-a lungul coastei de est a acestei insule revendicate de regimul de la Beijing, a declarat sâmbătă dimineață Ministerul Apărării de la Taipei.

Militar taiwanez monitorizează provocările chinezilor FOTO EPA-EFE

Militar taiwanez monitorizează provocările chinezilor FOTO EPA-EFE

Taiwanul, un stat independent de facto, deplânge în ultimii trei ani o presiune militară crescută din partea Chinei, care nu renunță la decizia de a încorpora insula, chiar și cu forța.

Sâmbăta trecută, China a organizat exerciţii militare în jurul Taiwanului invocând drept motiv scurtele escale făcute în Statele Unite de vicepreşedintele taiwanez William Lai cu prilejul unei vizite în Paraguay.

Potrivit Ministerul taiwanez al Apărării, chinezii au ridicat avioane de luptă Su-30 şi J-10 şi avioane antisubmarin în largul coastelor sale. Unele dintre avioanele şi dronele ridicate de chinezi au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan, anterior o barieră neoficială între cele două părţi.

O dronă TB-001 a zburat spre nordul Taiwanului, după care s-a îndreptat spre Pacific urmărind în linii mari coasta de est a insulei și s-a întors pe acelaşi traseu în China.

Presa de stat chineză a denumit drona TB-001 drep „Scorpionul cu două cozi” şi a arătat imagini cu aceasta purtând rachete sub aripi. Drona ar fi capabilă de misiuni cu rază lungă de acţiune la altitudine mare.

Ministerul taiwanez al Apărării din Taiwan a declarat săptămâna aceasta că nu poate judeca dacă exerciţiile începute de China sâmbăta trecută s-au încheiat oficial, deoarece Beijingul nu a făcut niciun anunţ, transmite Reuters, potrivit Agerpres .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR