Belarusul va organiza parada militară din 9 mai, în pofida coronavirusului

Belarusul intenţionează să desfăşoare conform programului stabilit marea paradă militară din 9 mai pentru marcarea a 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în pofida epidemiei de COVID-19.

''Nu putem pur şi simplu să anulăm parada'', a declarat duminică preşedintele Alexander Lukaşenko, citat de agenţiile Belta şi DPA. ''M-am gândit la aceasta de mult timp'', a adăugat el, explicând apoi că decizia pe care a luat-o este deopotrivă emoţională şi ideologică şi a ţinut să menţioneze că oameni au murit din cauza viruşilor şi altor boli în timpul războiului. ''Ei au murit pentru noi, oricât de rău ar suna acest lucru'', a continuat Lukaşenko, asigurând că nimeni nu va fi obligat să participe la parada militară.

Belarusul a raportat până în prezent 16.705 cazuri de COVID-19, din care 99 de decese, în timp ce preşedintele Lukaşenko este criticat atât în ţară cât şi în străinătate pentru ezitările de a adopta măsuri menite să stăvilească epidemia la începutul căreia el a calificat teama de coronavirus drept o ''psihoză''.

În Rusia vecină preşedintele Vladimir Putin a amânat din cauza epidemiei parada militară care se desfăşoară în mod tradiţional în Piaţa Roşie din Moscova, dar va susţine pe 9 mai un discurs şi va depune coroane de flori, iar deasupra capitalei ruse va avea loc un miting aerian al Forţelor Aeriene.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă