Belgia nu este convinsă că achiziţiile la comun de gaze naturale ar rezolva creşterea preţurilor la energie

Belgia nu este convinsă că achiziţiile la comun de gaze naturale în rândul ţărilor membre UE le vor ajuta să se protejeze faţă de creşterea preţurilor la utilităţi în Europa, a declarat miercuri Celine Tellier, ministrul Mediului din regiunea Valonia, la o întâlnire a miniştrilor UE, transmite Reuters.

"Nu suntem convinşi că în acest stadiu achiziţiile în grup ar fi o soluţie. Credem că trebuie să continuăm discuţiile la Consiliul European", a afirmat Celine Tellier.

Comisia Europeană ar trebui să achiziţioneze gaze în numele tuturor statelor membre UE sau doar în numele celor care vor asta, a declarat miercuri premierul spaniol Pedro Sanchez.

"Propunerea guvernului nostru este următoarea: Comisia Europeană să negocieze în numele tuturor celor 27 de state membre UE şi, dacă unele se opun, atunci ceea ce propunem este întărirea cooperării, astfel încât statele care vor se pot alătura, iar Executivul comunitar va negocia". Comisia Europeană va negocia în colaborare cu firmele private, susţine oficialul spaniol.

CE analizează propuneri de reorganizare a reglementărilor în cadrul blocului comunitar şi măsuri temporare pentru a contracara creşterea preţurilor la energie. Comisia Europeană va publica, în data de 13 octombrie, propriul său ghid cu privire la modul în care ţările membre pot răspunde la creşterea preţurilor la energie.

Europa a fost lovită de o creştere explozivă a preţurilor la energie pe măsură ce economiile au ieşit din pandemie, ceea ce a stimulat cererea tocmai când oferta de energie s-a diminuat. Creşterea costurilor la energie începe să se repercuteze asupra producţiei industriale, ceea ce urcă riscul unor noi volatilităţi, pe măsură ce companiile se gândesc să îşi reducă producţia, iar consumatorii utilizează combustibili alternativi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR