Belgia: O statuie a ex-regelui Leopold al II-lea, acuzat de atrocităţi în Congo, înlăturată dintr-un scuar din Anvers

Belgia: O statuie a ex-regelui Leopold al II-lea, acuzat de atrocităţi în Congo, înlăturată dintr-un scuar din Anvers

O statuie a fostului rege al belgienilor Leopold al II-lea, figură controversată a trecutului colonial al ţării, a fost retrasă dintr-un scuar din Anvers marţi, fiind transferată în depozitele unui muzeu local, transmite AFP, citând surse concordante.

Decizia intervine după mobilizarea în weekendul trecut a mai multe mii de persoane pe teritoriul Belgiei împotriva rasismului şi ca omagiu pentru George Floyd, afro-americanul omorât de un poliţist alb la Minneapolis, în SUA.

Statuia lui Leopold al II-lea, situată lângă o biserică din districtul Ekeren, fusese vandalizată săptămâna trecută, la fel ca şi altele reprezentându-l pe fostul suveran.


Descendent al dinastiei germane de Saxa-Coburg, Leopold al II-lea, rege al belgienilor între 1865-1909, a rămas în memorie mai ales pentru a fi colonizat Congo (actuala Republică Democratică Congo), aflat multă vreme în proprietatea sa privată.

În numele 'misiunii civilizatoare' a Belgiei în Congo, el a instituit un regim descris de istorici ca extrem de brutal, bazat pe exploatarea cauciucului prin intermediul muncii forţate.

Potrivit lui Johan Vermant, purtător de cuvânt al primarului din Anvers, Bart De Wever, statuia de la Ekeren urma oricum să fie îndepărtată în cadrul unei reamenajări a scuarului în 2023.

Însă, întrucât a fost 'grav vandalizată săptămâna trecută', transferul său la Muzeul Middelheim din Anvers a fost devansat, a explicat el pentru AFP.

'Din cauza renovării scuarului unde era amplasată, statuia nu va mai fi pusă la loc şi va continua probabil să facă parte din colecţia muzeului', a subliniat Vermant.

O purtătoare de cuvânt a Muzeului Middelheim, cunoscut pentru expunerea de sculpturi în aer liber, a confirmat primirea statuii. 'Se află în depozitul nostru, vom examina în ce stare este şi vom vedea pe urmă' ce vom face cu ea, a afirmat ea pentru AFP.

În plus faţă de manifestaţiile sub cuvântul de ordine 'Black Lives Matter', de la Anvers, Bruxelles sau Liege din weekendul trecut, problema rasismului şi a violenţelor împotriva negrilor se află şi în centrul unei petiţii lansate recent în Belgia.

Un grup intitulat 'Să reparam istoria' cere retragerea din spaţiul public din Bruxelles a tuturor statuilor lui Leopold al II-lea, pe care îl acuză de 'exterminarea' a milioane de congolezi.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /