Berlusconi, în spital. Care e starea de sănătate a liderului politic italian

Doctorul Alberto Zangrillo, medicul curant al lui Silvio Berlusconi, a recunoscut sâmbătă că fostul premier italian suferă de „o patologie gravă” şi se află într-o situaţie „dificilă”, dar a subliniat că „răspunde bine la tratament”, transmite EFE.

FOTO: EPA-EFE

FOTO: EPA-EFE

„Sunt liniştit, Berlusconi răspunde bine la tratament. Mai ales că facem tot ce putem. Am în faţă un pacient care este şi un mare prieten, nu pot nega, există o mare implicare personală”, a spus medicul la ieşirea din spitalul San Raffaele din Milano (nord), unde politicianul rămâne internat la terapie intensivă, potrivit Agerpres.

De la internarea sa, miercurea trecută, echipa medicală a publicat doar un raport medical care confirma că Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, suferă de leucemie de ceva vreme şi este internat pentru a trata „o infecţie pulmonară”.

„Este clar că vorbim despre un pacient a cărui vârstă o cunoaşteţi cu toţii, cu o patologie şi o complicaţie care au fost precis definite”, a adăugat doctorul Zangrillo în declaraţii difuzate de presa locală.

Prioritatea actuală este tratarea pneumoniei care i-a cauzat probleme respiratorii, a declarat medicul, care a recunoscut că „este o complicaţie a unui tablou clinic patologic de altă natură” pe care o tratează „în cel mai bun mod posibil”.

La rândul său, coordonatorul partidului Forza Italia, Antonio Tajani, care este şi ministru de externe, a declarat că lui Berlusconi i-ar fi plăcut să se întoarcă acasă sâmbătă seară, dar a acceptat ideea că trebuie să continue sub observaţie medicală.

Berlusconi a mai fost internat la spitalul San Raffaele săptămâna trecută pentru ceea ce au fost descrise drept „controale medicale”, dar starea lui nu a fost considerată îngrijorătoare. De-a lungul anilor, Berlusconi a trecut prin spitalizări succesive, una dintre cele mai recente, în ianuarie 2022, pentru o infecţie urinară.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Judecătoare de Curte de Apel: „Nesimțitul ăla cocoțat prea sus pentru nivelul lui moral și intelectual” / „Muie USR”

2 Cool! Așa o fi?

3 Mai mulți parlamentari neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului PNL. Bolojan: „Avem o situație interesantă”

4 Pactul din umbră de la Beijing. Detaliul din vizita lui Trump în China care a alertat democrațiile occidentale

5 Stagnare și inflație mare / „Sprâncenatul” a cam dus România în cap, spun datele Comisiei Europene!