
Bianca Drăgușanu, implicată într-un accident într-o parcare din București: „Încercam să mă bag în față ca o nesimțită”
Bianca Drăgușanu a fost implicată recent într-un incident minor petrecut într-o parcare a unui mall din București, unde a lovit un alt autoturism în timp ce încerca să facă o manevră rapidă pentru a câștiga prioritate. Evenimentul s-a încheiat fără urmări grave, însă a degenerat într-un conflict verbal cu un martor. Păgubitul nu a avut nicio reacție agresivă.
Vedeta a recunoscut public că vina i-a aparținut și a explicat situația într-un mesaj postat pe Instagram.
„În parcare am atins cu roata, din cauza faptului că mă grăbeam ca și fata mare la măritat, am atins cu roata o altă mașină. Recunosc că a fost greșeala mea, pentru că nu trebuia să fac asta, dar stau mai prost la capitolul răbdare. Mi-am dat seama că a fost greșeala mea și m-am dat jos să fac amiabilă cu omul (…)”, a povestit Bianca Drăgușanu pentru urmăritorii ei de pe Instagram.
Surprinzător, șoferul păgubit nu a avut o reacție agresivă și a fost dispus să rezolve situația pe cale amiabilă. Tensiunile au apărut însă în momentul în care un bărbat aflat în zonă a intervenit, deși nu era implicat direct în această întâmplare.
Potrivit Biancăi Drăgușanu, martorul ar fi avut o atitudine agresivă, adresându-i reproșuri și încercând să îi „țină morală”.
„M-am dat jos să fac amiabila și între timp a venit unul și a zis: «Am văzut! Știu cine este!» (…) N-am fugit niciunde (…) Nu cumva voiai să mă iei și la bătaie?”, a mai spus vedeta, vizibil deranjată de intervenția bărbatului.
În cele din urmă, situația s-a încheiat fără conflicte majore. Bianca Drăgușanu a precizat că totul s-a rezolvat amiabil, iar cei implicați au înțeles că a fost vorba doar despre o greșeală.
„De menționat faptul că totul s-a încheiat într-un mod cât se poate de amiabil, domnii mi-au înapoiat asigurarea pentru că și-au dat seama că n-a fost decât o chestiune de orgolii, că eu încercam să mă bag în față ca o nesimțită ce am fost la ora aia și, într-un final, dacă mi-am recunoscut greșeala, dânșii m-au iertat și au zis, hai, du-te, ia-ți amiabila. Dar am rămas șocată cum… Niște oameni care efectiv n-au ce să facă, dacă n-au ce să facă, atunci dacă ar putea să facă un pic de rău, n-ar fi nimic rău în asta că ar putea să facă rău. Înțelegeți?”, a explicat ea.
Bianca Drăgușanu este cunoscută pentru pasiunea sa pentru mașinile de lux. În 2024, vedeta și-a cumpărat un Bentley estimat la aproximativ 250.000 de euro, despre care a subliniat de mai multe ori că este achiziționat din banii săi, negând speculațiile potrivit cărora ar fi fost un cadou.
Reacțiile din mediul online au fost împărțite: unii au apreciat faptul că vedeta și-a recunoscut greșeala, în timp ce alții au comentat conflictul cu martorul. Cert este că incidentul s-a încheiat fără consecințe legale.
Bianca Drăgușanu a mai avut incidente în trafic. Anul trecut, ea a devenit protagonista unui scandalul în trafic, după ce un șofer a acuzat-o că își permite să încalce regulile de circulație doar pentru că este vedetă.
Sursa: adevarul.ro

