Biden: Nicio companie americană nu trebuie să obţină profit din pandemie sau din acţiunile lui Putin

Preşedintele american Joe Biden a promis joi să uşureze povara gospodăriilor confruntate cu creşterea preţului la combustibil, anunţând o contribuţie fără precedent din rezervele strategice ale ţării, relatează AFP.

Subliniind că o creştere a producţiei de petrol va necesita "luni", el a spus într-un discurs la Casa Albă că un milion de barili vor fi injectaţi pe piaţă în fiecare zi în următoarele şase luni, respectiv "peste 180 de milioane de barili".

"Este vorba despre o tranziţie pe timp de război", a subliniat el, "în scopul creşterii aprovizionării cu petrol până când producţia accelerează mai târziu în cursul anului".

"Vom utiliza veniturile din vânzarea de petrol pentru a reaproviziona rezervele strategice", a explicat preşedintele american, dând asigurări că SUA vor fi astfel "gata să facă faţă viitoarelor urgenţe".

El a criticat de asemenea companiile petroliere, care "stau pe beneficiile lor record" în loc să sporească producţia pe teritoriul american.

"Nicio companie americană nu trebuie să obţină profit din pandemie sau din acţiunile lui Vladimir Putin pentru a se îmbogăţi pe cheltuiala familiilor americane", a spus el.

Preşedintele democrat de 79 de ani încearcă de la începutul invaziei din Ucraina să dea vina pentru creşterea inflaţiei, inclusiv a costurilor energetice, pe omologul său rus Vladimir Putin, chiar dacă creşterea preţurilor a început anterior.

Această retorică nu pare însă să-i convingă pe americani, în condiţiile în care se apropie alegerile legislative din toamnă care ameninţă să reducă mult capacitatea de acţiona a preşedintelui democrat pentru restul mandatului, notează AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

2 VIDEO Simboluri misterioase ale unei civilizații pierdute se întind pe tot globul

3 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

4 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

5 O campioană a României s-a îmbogățit cu banii de pe OnlyFans. Cândva nu-și permitea să investească în echipament și recuperare