Bihor: Numărul tramvaielor din Oradea a fost suplimentat, pentru a creşte siguranţa transportului în comun

Bihor: Numărul tramvaielor din Oradea a fost suplimentat, pentru a creşte siguranţa transportului în comun

Compania locală de transport public din Oradea a suplimentat de luni numărul de tramvaie pe toate traseele, astfel încât în orele de vârf din zilele lucrătoare intervalul dintre acestea va fi de patru minute.

"Este o creştere cu zece tramvaie faţă de perioada anterioară, având acum 40 de tramvaie pe toate liniile, mai ales că s-a deschis şi podul Dacia, care a restricţionat circulaţia. Per total vom avea o capacitate mai mare de transport, acum folosim şase tramvaie de 160 de locuri, faţă de altele cu 120 sau 140 de locuri", a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul OTL, Viorel Pop.

Potrivit conducerii OTL SA, această măsură a fost luată avându-se în vedere contextul epidemiologic actual şi faptul că în Oradea şcoala începe în 14 septembrie 2020 cu toţi elevii la clase.

Începând cu data de 14 septembrie, compania de transport va efectua curse regulate urbane în orele de vârf din zilele lucrătoare cu 40 de tramvaie, dar şi cu 75 autobuze. Acestea din urmă au fost suplimentate cu doar 10%, deoarece au circulat şi în perioada anterioară pentru transportul lucrătorilor în parcurile industriale.

Orele de vârf ale unei zile lucrătoare sunt intervalele 6,00/9.30, 12,00-17,00 şi 21,00-23,00.

Pentru siguranţa şi confortul călătorilor, tramvaiele şi autobuzele vor fi igienizate şi dezinfectate zilnic, iar ori de câte ori va fi necesar, aceste operaţiuni vor fi efectuate şi la capetele de linii.

Parcul orădean cuprinde în total 60 de tramvaie, dintre care 40 vor asigura transportul public. 10 sunt tramvaie Siemens, şase sunt tramvaie Imperio Astra Arad şi 24 Tatra. Până la sfârşitul anului 2020, vor ajunge la Oradea alte patru tramvaie Astra, iar anul viitor, alte zece, într-un proiect cu fonduri europene în valoare de 22 milioane de euro.

Din totalul celor 90 de autobuze ale companiei, 75 se vor afla în trafic: 30 autobuze Mercedes, 20 autobuze Man şi 25 autobuze Volvo. Alte 15 autobuze hibrid sunt în procedură de achiziţie, în cadrul altui proiect cu fonduri europene de 4,5 milioane de euro.

În prezent, compania locală de transport lucrează la extinderea unei linii de tramvai cu o lungime totală de 5,8 kilometri, tot prin fonduri europene. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu