Bihor: Procurorii DNA efectuează percheziții la sediul IPJ Bihor și la domiciliul șefului IPJ

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Oradea fac percheziții luni dimineața la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor și la domiciliul șefului IPJ Bihor.

Potrivit unor surse judiciare, vizat de anchetă ar fi chiar șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, chestorul Liviu Popa. Este a treia rundă de percheziții pe care Serviciul Teritorial Oradea al DNA le face, în ultimele luni, în unități de Poliție din județul Bihor.

După primele percheziții, efectuate în 29 iunie, Direcția Națională Anticorupție a anunțat, într-un comunicat, că procurorii din Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada 2014?2016.

'În cursul zilei de 29 iunie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații, situate în județul Bihor, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice,' se preciza în comunicatul DNA.

Chestorul Liviu Popa este șeful Inspectoratului Județean de Poliție Bihor din anul 2012. În perioada 23.11.2010 — 15.05.2012 el a fost inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …