Bilete epuizate la Lumina Park în București: 15.000 de vizitatori în trei zile

Illuminated Lantern Garden Reflections png

Foto: Lumina Park

Interesul ridicat al publicului pentru cel mai mare parc de lumini din țară a dus la epuizarea tuturor biletelor pentru primul weekend încă dinainte de deschiderea porților în ziua de sâmbătă. Pentru a evita aglomerația și a le garanta vizitatorilor spațiul și timpul necesar pentru fotografii, opriri și explorarea în voie a traseului, organizatorii au decis să nu suplimenteze numărul de tichete după anunțarea statutului de „sold out”. Toate biletele cumpărate anterior acestui anunț și-au păstrat valabilitatea pentru zilele selectate.

„Am fost copleșiți de răspunsul publicului în aceste prime trei zile. Bucureștenii sunt deja obișnuiți să descopere instalații luminoase la Grădina Botanică, însă ne-am dorit să le oferim o experiență care să îi surprindă din nou. Din reacțiile primite, amploarea traseului și diversitatea decorurilor au făcut diferența: oamenii nu se așteptau ca experiența să se desfășoare pe o suprafață atât de mare și să îi poarte prin atât de multe lumi diferite. Tocmai acest pas înainte ne-am dorit să îl aducem prin Lumina Park: fiecare zonă are propria atmosferă, propria muzică și propria poveste, iar toate se leagă într-o călătorie pe care o descoperi împreună cu cei dragi” - Cristian Hossu, Managing Partner UNIVERSUM.
Child and Dragon Lantern Festival png

Foto: Lumina Park

Ce oferă experiența „Ocolul Pământului”

Amenajat în incinta Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” a Universității din București, parcul propune o experiență multimedia în aer liber ce se întinde pe aproximativ 1,5 kilometri. După lăsarea întunericului, publicul poate explora peste 200 de instalații luminoase, însoțite de muzică și decoruri tematice care ilustrează tradiții, locuri și povești de pe întregul mapamond.

Concepută ca o aventură potrivită pentru orice vârstă, plimbarea durează în jur de o oră, fiecare vizitator având libertatea de a parcurge traseul în ritmul său. Trecerea de la o zonă la alta dezvăluie peisaje, personaje și repere culturale distincte, susținute de o scenografie și o coloană sonoră specifice. Pe lângă componenta vizuală și instalațiile interactive, cei dornici de provocări pot căuta indicii pe traseu pentru a rezolva un quiz online interactiv, care oferă premii celor care îl duc la bun sfârșit.

Totodată, în interiorul traseului a fost amenajată o piațetă dedicată zonei gastronomice. Aici, familiile și grupurile de prieteni se pot opri pentru a consuma gustări și băuturi calde, ideale pentru serile răcoroase de toamnă și iarnă.

Illuminated Panda Lantern Festival Portrait png

Foto: Lumina Park

Pe lângă instalațiile tematice, proiectul pune accent pe iluminatul arhitectural, menit să scoată în evidență patrimoniul istoric și natural al Grădinii Botanice. Lumina pune în valoare aleile, vegetația și clădirile emblematice ale locației, printre care se numără și serele istorice, oferind bucureștenilor ocazia de a redescoperi acest spațiu ca pe o destinație nocturnă de explorare și recreere.

Programul de vizitare și evenimentele speciale de sărbători

Lumina Park își așteaptă vizitatorii săptămânal, de marți până duminică, în intervalul orar 19:00–22:00, și va rămâne deschis până în luna februarie. Pe parcursul următoarelor luni, tematica „Ocolul Pământului” va fi îmbogățită cu evenimente și concepte speciale dedicate marilor sărbători de toamnă și iarnă: Halloween, Sfântul Andrei, Ziua Națională a României, Moș Nicolae și Crăciunul. Detaliile despre aceste ediții speciale urmează să fie comunicate pe canalele oficiale ale parcului.

Cei interesați să viziteze expoziția din Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” sunt sfătuiți de organizatori să își cumpere biletele în avans, acestea fiind puse în vânzare pe platforma lumina-park.ro .

Enchanted Doll Lantern Garden png

Foto: Lumina Park

Un concept european adus la București

Lumina Park se numără printre cei mai mari dezvoltatori de parcuri de lumini la nivel european. Cu o experiență de șase ani, echipa din spatele conceptului a implementat deja 45 de proiecte în țări precum Polonia, Ungaria, Cehia și Lituania, reușind să adune peste 2,9 milioane de vizitatori (aproape 3 milioane la nivel internațional). Fiecare parc creat de aceștia integrează peste 150 de instalații luminoase și mizează pe o abordare imersivă, educativă și interactivă, care transformă simpla plimbare într-o poveste descoperită pas cu pas.

Ediția inaugurală din România este produsă integral de UNIVERSUM, partenerul local al proiectului. Cu o activitate de peste 18 ani și mai mult de 4.000 de proiecte finalizate sub deviza „Large Scale Events Architects”, UNIVERSUM gestionează întregul proces de la strategie și creație până la producție tehnică și logistică. Compania — care în 2020 a fost una dintre cele șase firme românești incluse în topul Financial Times „FT 1000 - Europe’s Fastest Growing Companies” — organizează atât evenimente corporate, lansări, activări de brand și teambuildinguri, cât și evenimente proprii de anvergură, cum ar fi GoTech World, Bucharest Tech Week, nZEB Expo, RESPAWN și BRIFT.

Tradiția gazdelor: Grădina Botanică și Universitatea din București

Spațiul care găzduiește evenimentul, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, are o istorie ce datează din 1860. Întinsă pe mai mult de 18 hectare, aceasta funcționează ca un centru de cercetare, cunoaștere și recreere, adăpostind peste 4.000 de specii de plante din diverse regiuni climatice, inclusiv numeroase specii rare. Grădina este împărțită în 10 sectoare exterioare tematice și deține un muzeu botanic, vechea seră, precum și o seră amplă de expoziție cu plante exotice din zonele ecuatoriale, tropicale și subtropicale.

Grădina se află sub egida Universității din București, instituție fondată în 1864, care se bucură de o tradiție academică de peste 160 de ani și de o prezență constantă în clasamentele internaționale. Membră din 2019 a Alianței Universitare Civice Europene – CIVIS (alături de alte zece universități de prestigiu din Europa), instituția numără în prezent peste 37.000 de studenți, 1.300 de profesori și 500 de cercetători. Structura sa cuprinde 20 de facultăți (cu 101 programe de licență, 224 de masterat și 24 de școli doctorale), precum și nouă stațiuni și peste 50 de centre dedicate cercetării.

Explorează subiectele:

Lumina Park Grădina Botanică București București


Citește și:

populare
astăzi

1 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

2 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

3 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

4 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și reprezintă noua realitate din Rusia

5 Oda penibilă a unui pesedist pentru șeful său, uns ministru la Fonduri Europene