Birchall: În complicitate cu CCR, Iordache poate bloca de acum activitatea oricărui Parlament sau Guvern

Birchall: În complicitate cu CCR, Iordache poate bloca de acum activitatea oricărui Parlament sau Guvern

Ana Birchall, fost ministru al Justiției, spune că cei care minimizează importanța avizelor date de Consiliul Legislativ greșesc, iar Florin Iordache, noul șef al instituției, ”poate pune în dificultate sau chiar poate bloca activitatea oricărui guvern și Parlament”.
 
”Nu, nu este o glumă proastă ci este tristul adevăr! Da, ați citit bine! Din funcția de președinte al Consiliului Legislativ, Iordache poate pune în dificultate și chiar bloca activitatea oricărui guvern! Cum poate face acest lucru? Simplu: aplicând prevederile art. 79 din Constituție și ale art. 4 din legea nr.73 din 3 noiembrie 1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, care prevede că "Proiectele de ordonanțe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului NUMAI cu avizul Consiliului Legislativ, în termenele stabilite în art. 3 din lege: de 10 zile, 2 zile, respectiv de 24 de ore"!”, scrie Birchall pe Facebook.
 
”Mai mult, dacă cuiva îi trece prin cap să adopte în Guvern un act normativ FĂRĂ avizul Consilului Legislativ, ar fi bine să se gândească de 2 ori pentru simplul motiv că actul respectiv poate fi declarat neconstituțional în baza deciziilor CCR!”, adaugă aceasta.
 
De asemenea, afirmă fostul ministru al justiției, Iordache, din calitatea de șef al Consiliului Legislativ, poate pune în dificultate și activitatea oricărui Parlament.
 
”Cum? Simplu: folosindu-se de prevederile art. 3 din legea nr.73 din 1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ coroborate cu deciziile CCR, de exemplu decizia CCR nr. 299/2015! Sper că toți cei care au contribuit, direct sau indirect, la alegerea lui Iordache în fruntea Consiliului Legislativ, să citească prevederile legale și astfel să realizeze ce au făcut ieri în Parlamentul României!
 
P.S. Dacă gruparea Dorneanu din CCR va colabora "foarte bine" cu Iordache, Consiliul Legislativ poate deveni cel mai important instrument de legiferare! Cum? Simplu: este suficient ca CCR să dea o decizie folosindu-se de prevederile art. 9 și 10 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative!”, mai scrie Birchall pe Facebook.
 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Cică Stroe „chiloțarul” s-ar da la vitrega lui Vela

2 Tudose, umilit de primarii PSD, la Iași!

3 „Ești o curvă, mi-ai furat bărbatul! Știu că acum este la tine și v-o trageți” / Caz stupefiant în Capitală. Soț…

4 Păduchele din frunte / Ghiță, în coasta președintelui Vucic la înmormântarea patriarhului Serbiei

5 Scandal sexual în una dintre cele mai bogate familii din lume. Suma primită de garda de corp de la Prinţesa Ha…