Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act de cererea trimisă CCR de Liviu Dragnea

Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act de cererea trimisă CCR de Liviu Dragnea

Biroul permanent al Camerei Deputaților a admis luni sesizarea trimisă de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, către Curtea Constituțională, cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public.

 "Atât în drept, cât și în fapt, sunt întrunite condițiile cumulative rezultate prin jurisprudența Curții Constituționale, în sensul existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public, parte a autorității judecătorești, pe de altă parte. Soluționarea acestui conflict juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public urmărește înlăturarea blocajelor instituționale dintre cele două autorități publice constituționale", se arată în punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Liviu Dragnea a anunțat pe 13 septembrie că a trimis acest document la CCR , demers făcut și de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Conform documentului, decizia de a sesiza CCR vine ca urmare a refuzului procurorului șef al DNA de a se prezenta în fața comisiei de anchetă a Parlamentului României, de refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva procurorului șef al DNA cu privire la încălcarea prevederilor legale și refuzul procurorului general de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr.213/P/2017 înregistrat pe rolul Secției de Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General de pe lângă ÎCCJ.

Documentul mai spune, între altele, că nu există niciun motiv pentru care ancheta parlamentară trebuie să înceteze atunci când este demarată o anchetă judiciară, ele fiind proceduri cu natură juridică diferită, care se pot exercita în paralel și nu se exclud una pe alta.

În sesizare se mai spune că printre persoanele care au fost citate în mai multe rânduri a fost și procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, "care a refuzat să se prezinte, susținând, pe de o parte, că este o problemă personală, iar, pe de altă parte, că procurorii nu se pot prezenta în fața niciunui organ al statului, invocând, cu rea-credință, o falsă hotărâre a CSM".

"În același timp, procurorul general, Augustin Lazăr, nu numai că a refuzat să ia măsuri împotriva procurorului șef al DNA, care a ignorat solicitările comisiei de anchetă, dar după ce s-a comunicat de către Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului General de pe lângă ÎCCJ că dosarul a fost clasat, a refuzat să înainteze, la solicitarea comisiei, copii de pe actele aflate în dosarul de urmărire penală, așa cum rezultă din adresa nr. l792/ c/ 2017 din 14 iulie 2017. Comisia de anchetă a insistat prin mai multe adrese ca procurorul general să înainteze copii de pe dosar, să ia măsuri pentru a determina procurorul șef al DNA să se prezinte la comisie și să răspundă la întrebarea "dacă în seara alegerilor a fost sau nu în casa lui Gabriel Oprea".

Refuzul procurorului general, ca și refuzul procurorului șef al DNA împiedică realizarea funcției de control parlamentar, respectiv îndeplinirea în acest cadru a obiectivelor anchetei parlamentare, încălcând principiul colaborării loiale dintre autoritățile publice, consideră inițiatorii sesizării către CCR.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…