Biroul permanent al Senatului: 26 septembrie - termen de depunere a raportului Comisiei juridice în cazul ministrului Viorel Ilie

Biroul permanent al Senatului: 26 septembrie - termen de depunere a raportului Comisiei juridice în cazul ministrului Viorel Ilie

Biroul permanent al Senatului a decis marți ca raportul cu punctul de vedere al Comisiei juridice referitor la cererea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a senatorului Viorel Ilie să fie finalizat până pe 26 septembrie.

 "Am stabilit un termen de depunere a raportului definitiv după audierea domnului ministru, termen care este de 14 zile, deci termenul pentru depunerea raportului este 26 septembrie", a spus președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, marți, după ședința Biroului permanent.

Biroul permanent a analizat marți raportul preliminar al Comisiei juridice în care se menționează că audierea ministrului Ilie de către membrii Comisiei va avea loc miercuri.

Pe 25 august, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale.

"Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant", își motiva DNA solicitarea.

DNA spune că, în acest context, în perioada 20 — 31 iulie, Viorel Ilie, ministru pentru Relația cu Parlamentul, cu intenție, a determinat-o pe Felicia Elena Pop, directoarea sa de Cabinet, să solicite membrilor comisiei de concurs Maria Alexandrescu și Mihai Cornel Zaharia subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie.

La data de 28 iulie, Maria Alexandrescu și Mihai Cornel Zaharia au pus la dispoziția directoarei de Cabinet subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise, știind că respectivele informații nu erau destinate publicității și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă. În aceeași zi, arată DNA, directoarea de Cabinet, Felicia Elena Pop, a dat candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați față de ceilalți candidați, a reieșit că ei, potrivit înțelegerii, au și întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă de către candidații favorizați.

"Mai mult, potrivit statului de funcții din schema de personal a ministerului, nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora", explica DNA.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa