Biroul Procurorului Public European a anunţat numirea a încă unui procuror bulgar

Biroul Procurorului Public European a anunţat numirea a încă unui procuror bulgar

Biroul Procurorului Public European (EPPO) a anunţat vineri că a numit încă un reprezentant al Bulgariei, în timp ce doi candidaţi au fost respinşi pentru că nu au îndeplinit toate cerinţele, transmite BTA.

În urmă cu o lună, EPPO a declarat că a numit trei procurori bulgari şi a respins patru candidaţi. Bulgaria a nominalizat în total 10 candidaţi pentru posturile de procurori EPPO.

Trei dintre cele 22 de ţări participante la EPPO încă nu au prezentat candidaţi.

Biroul Procurorului Public European (EPPO), care ar fi trebuit să fie operaţional la sfârşitul anului 2020, ar urma să-şi înceapă activitatea la 1 iunie.

EPPO este o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.

Parchetul European va funcţiona ca o structură colegială, formată din două niveluri. Nivelul central va fi format din procurorul-şef european, care va avea responsabilitatea generală a biroului. Nivelul descentralizat va fi alcătuit din procurori europeni delegaţi situaţi în statele membre, care vor fi însărcinaţi cu activitatea de zi cu zi a investigaţiilor şi urmăririlor penale în conformitate cu regulamentul şi cu legislaţia respectivului stat membru.

Nivelul central va monitoriza, va conduce şi va supraveghea toate investigaţiile şi urmăririle penale desfăşurate de procurorii europeni delegaţi, asigurând astfel o politică consecventă în materie de investigaţii şi urmărire penală în întreaga Europă. Deşi competenţa sa este limitată la statele membre participante, EPPO va coopera cu celelalte state din UE neparticipante.

EPPO va veni în completarea activităţii Biroului european de luptă antifraudă (OLAF) şi a Eurojust (agenţie a Uniunii Europene ce se ocupă de cooperarea judiciară în materie penală între agenţiile statelor membre), care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri individuale.

Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, cinci nu participă la EPPO: Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

2 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

3 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…

4 „Avertismentul” unei tinere chinezoaice, stabilită în țara noastră: „România este periculoasă pentru fete”. Motivul este surprinzător

5 ANRE a pierdut intenționat un proces de 100 de milioane de lei, spune departamentul juridic al instituției, care a sesizat DNA