Bisericile, finanțate doar de credincioși? Modelul german stârnește controverse
Dilema fundamentală de la care pleacă această controversă este legată de echitatea fiscală: este corect ca taxele plătite de un cetățean fără convingeri religioase sau neafiliat vreunui cult să fie utilizate pentru întreținerea instituțiilor de cult? În timp ce unii români consideră că statul are datoria de a sprijini bisericile pentru rolul lor comunitar, o altă parte a societății cere ca povara financiară să fie asumată exclusiv de enoriași.
Dezbaterea capătă o relevanță sporită și în contextul veniturilor asigurate personalului clerical. Conform noilor reglementări privind salarizarea, remunerațiile brute lunare ale clericilor sunt proiectate să varieze între 5.822 și 6.560 de lei, stabilite pe baza unei valori de referință de 4.100 de lei și a unor coeficienți de ierarhizare situați între 1,42 și 1,60, în raport cu studiile și treapta profesională.
Foto: Ziarul Lumina
Mecanismul din Germania: „Kirchensteuer”
Exemplul cel mai des invocat de cei care doresc o reformă este cel german. În această țară funcționează un impozit bisericesc specific (Kirchensteuer), aplicat exclusiv persoanelor care sunt oficial înregistrate ca membre ale anumitor culte recunoscute.
Această taxă constituie, de regulă, 9% din valoarea impozitului pe venit datorat, cu excepția landurilor Bavaria și Baden-Württemberg, unde cota este de 8%. Administrația fiscală colectează sumele și le virează organizațiilor religioase, reținând un comision pentru acest serviciu. Totuși, arhitectura financiară germană nu este lipsită total de fonduri de la stat, existând în continuare plăți și facilități bugetare suplimentare alocate cultelor.
Care este situația actuală din România
În prezent, legislația autohtonă prevede o susținere financiară generală a cultelor recunoscute, finanțare integrată în bugetul de stat. Banii publici acoperă o parte din lefurile preoților și ale personalului neclerical, dar sunt orientați și către restaurarea, consolidarea sau edificarea de lăcașuri de cult, precum și către proiecte derulate de congregații.
Deoarece sumele provin din fondul comun al taxelor plătite de întreaga populație, contestatarii sistemului cer acordarea opțiunii individuale de redirecționare. Aceștia subliniază că fondurile publice ar fi mai bine valorificate în direcții prioritare, precum sistemul sanitar, rețeaua școlară sau infrastructura de transport.
O opinie exprimată pe rețelele de socializare rezumă această poziție: „Dacă de mâine aș putea să-mi redirecționez taxele, aș face-o instant”. Un alt utilizator argumentează în favoarea unei afilieri asumate: „Ar fi mult mai sănătos ca biserica să-și revizuiască discursul ca să ajungă și la cei care muncesc, nu doar la paraziți”.
Separarea convingerilor personale de finanțarea instituțiilor
Cei care cer revizuirea legislației insistă asupra unei delimitări stricte: contestarea finanțării publice nu vizează credința oamenilor sau libertatea religioasă, ci mecanismul instituțional prin care bisericile primesc bani de la buget. În antiteză, apărătorii sistemului de subvenții atrag atenția asupra serviciilor sociale, acțiunilor educative și asistenței pe care organizațiile religioase le oferă în comunități vulnerabile.
Preluarea structurii din Germania ar presupune însă transformări juridice și administrative de amploare. Autoritățile ar trebui să creeze un registru de declarare activă a opțiunii religioase a fiecărui contribuabil, să stabilească traseul banilor pentru cei fără opțiune confesională și să reevalueze finanțarea programelor sociale derulate în prezent de cultele sprijinite de stat.
Explorează subiectele:
